Cea de-a 39-a ediție a Trofeului Electricianului, cel mai important concurs profesional din domeniu, a început luni, la Oradea, în organizarea Societății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord (SDEE Transilvania Nord), parte a Grupului Electrica.
Trofeul Electricianului 2018 reunește reprezentanți ai tuturor operatorilor de distribuție a energiei electrice din România, iar tematica abordează, ca de fiecare dată, o paletă largă de aspecte specifice activității, inclusiv simulări ale unor situații de avarie. Astfel, Trofeul Electricianului reprezintă un test profesional contra-cronometru și o excelentă pregătire pentru momentele dificile din activitatea de zi cu zi.
“Este remarcabil faptul că reprezentanții companiilor de distribuție a energiei electrice reușesc de peste 40 de ani să organizeze această competiție de prestigiu. Trofeul Electricianului este un concurs profesional care reprezintă ceva cu adevărat special pentru noi cei din industrie, practic face parte din ADN-ul nostru, din identitatea companiilor pe care le reprezentăm. Totodată, este o modalitate excelentă de a stimula interesul și preocupările angajaților din domeniu și, în același timp, de a contribui la creșterea competențelor profesionale, într-un moment în care sesizăm că există o problemă reală în ceea ce privește forța de muncă cu adevărat calificată în domeniu”, a declarat Cătălin Stancu, Director General Electrica SA.
La deschiderea oficială a competiției au mai fost prezenți: Emil Merdan, Director General al SDEE Transilvania Nord, Ilie Bolojan, primar al Municipiului Oradea, Iulius Delorean, subprefect al Județului Bihor, Sandor Pasztor, Președinte al Consiliului Județean Bihor și Nicolae Buzea, Președinte al Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate „Univers” și Ionel Boja, Director al Sucursalei de distribuție a energiei electrice Oradea.
În cadrul fazei naționale concurează cei mai buni 111 electricieni din toate companiile de distribuție a energiei electrice, precum și din cele de întreținere și servicii energetice (SDEE Transilvania Nord, SDEE Transilvania Sud, SDEE Muntenia Nord, e-distribuție, Distribuție Oltenia, Delgaz Grid și Adrem Invest).
Faza națională se derulează în două etape. Prima etapă – unde concurenții calificați din faza locală susțin o probă teoretică și una practică. Acestea se desfășoară în instalații electrice și constau în realizarea unor lucrări specifice fiecărei grupe de specialități.
După fiecare probă se acordă un punctaj, iar clasamentele finale se stabilesc pentru fiecare concurent prin cumularea probei teoretice cu cea practică. Ulterior, clasamentul pe echipe (pentru fiecare companie participantă) se realizează prin cumularea punctelor obținute de cei trei concurenți din echipa respectivă, pe fiecare specialitate de concurs.
A doua etapă constă în concursul cu public, la care participă cei mai buni cinci electricieni din țară, calificați după prima fază, pentru fiecare categorie. Concurentul care obține cel mai mare punctaj la întrebările de specialitate ale comisiei de examinare devine campion național la categoria sa.
Pe lângă câștigătorii individuali, sunt premiate și echipele de distribuție a energiei electrice, respectiv de servicii și mentenanță, ale căror componenți acumulează cel mai mare punctaj și cărora li se decernează premiul cel mare – Trofeul Electricianului.
Inițiat de compania Electrica în anul 1977, Trofeul Electricianului se înscrie în seria de evenimente dedicate Zilei Energeticianului (20 iulie). În ultimele patru decenii, competiția a trezit interesul și implicarea unui număr tot mai mare de profesioniști, etapa națională oferind ocazia celor mai valoroși electricieni să-și demonstreze abilitățile.