Acasă » Electricitate » 16 companii energetice, în top 50 după cifra de afaceri din 2015

16 companii energetice, în top 50 după cifra de afaceri din 2015

30 septembrie 2016
Electricitate
energynomics

16 companii energetice apar în clasamentul celor mai mari 50 de companii din România din 2015, realizat de Ziarul Financiar. OMV Petrom rămâne pe poziţia a doua, după Automobile Dacia SA, cu afacerile din vânzarea de carburanţi şi pe poziţia a treia, cu activităţile extractive. Rompetrol Rafinare apare pe poziţia a patra.

Afacerile downstream ale Rompetrol ocupă locul 6, iar Lukoil România locul 8, pentru ca pe poziţia a zecea să apară E.On Energie România. Engie România şi MOL România sunt pe poziţiile 13, respectiv 16, pentru ca prima companie energetică din afara sectorului ţiţei şi gaze să fie Electrica Furnizare, pe locul 19.

Romgaz a piedut circa 10% din cifra de afaceri faţă de 2014 şi ocupă poziţia 20, în clasamentul realizat de Ziarul Financiar. Între primele 50 de companii după cifra de afaceri mai apar: OMV Petrom Gas (-5%), Hidroelectrica (-7%), Tinmar Oil SA (+24%), Transelectrica (+6%) şi CE Oltenia (+5%).

Potrivit Ziarul Financiar, primele 300 de companii din România au avut anul trecut o cifră de afaceri de 440 mld. lei (100 mld. euro), în creştere cu 4% faţă de 2014. Rezultatul reprezintă o treime din cifra de afaceri totală a firmelor locale (1.222 mld. lei în 2015), iar creşterea companiilor mari este în linie cu creşterea business-ului total.

2 comentarii la „16 companii energetice, în top 50 după cifra de afaceri din 2015”

  1. Vicepreședintele KazMunayGas: Vrem ca România să rămână business-ul nostru de referință, dar dacă nu vă păstrați obligațiile semnate, ne ducem banii și capacitățile în altă parte

  2. E usor sa arunci cu noroi si sa vorbesti despre problemele cu legea ale Rompetrol. Sa nu uitam insa cateva detalii – primul sechestru pus acestei companii a fost pus de Sorin Blejnar. Da, Blejnar de la ANAF, in perioada in care Basescu se lupta cu Patriciu. Totusi ar fi normal ca Guvernul sa depaseasca astfel de conflicte care afecteaza economia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *