Acasă » Electricitate » 20 de companii nucleare britanice au ales România pentru a-și promova expertiza în Europa Centrală și de Est

20 de companii nucleare britanice au ales România pentru a-și promova expertiza în Europa Centrală și de Est

4 octombrie 2017
Electricitate
energynomics

O delegație alcătuită din 20 de companii din domeniul nuclear participă astăzi, la București, la cel mai mare asemenea eveniment de promovare organizat de departamentul britanic pentru comerț internațional în afara Marii Britanii. Reprezentanți ai Asociației britanice pentru industria nucleară și ai Autorității britanice pentru dezafectarea instalațiilor nucleare au prezentat oportunități de colaborare argumentate prin lunga tradiție a companiilor din Regat în exploatarea comercială a energiei nucleare.

În deschiderea conferinței, ambasadorul Marii Britanii la București Paul Brummell s-a referit la succesul României în dezvoltarea industriei nucleare, dar și la provocările pe care le ridică retehnologizarea reactoarelor 1 și 2, de la Cernavodă, precum și construirea noilor reactoare. „Companiile din Marea Britanie au experiența și tehnologiile care pot ajuta în realizarea acestor planuri ambițioase”, a precizat Paul Brummell. „Și nu este vorba doar despre România”, a continuat ambasadorul britanic, „în Europa Centrală au loc evoluții interesante în sectorul nuclear, în Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovenia, Polonia, fie că vorbim despre proiecte noi, extinderi ale duratei de viață a echipamentelor, despre dezafectări sau managementul deșeurilor”.

La rândul său, secretarul de stat în ministerul român al Energiei Andrei Maioreanu a reamintit de angajamentul României în domeniul nuclear, pe baza tradiției, expertizei și infrastructurii dezvoltate vreme de decenii. „România se numără printre cele 14 state ale Uniunii Europene care își mențin opțiunea de utilizare a energiei nucleare și de dezvoltare a capacităților de producție”, a declarat Maioreanu.

Mix-ul energetic variat și echilibrat al României se bazează pe resurse naturale care permit competitivitatea la nivel regional, a subliniat secretarul de stat. „Obiectivele strategice ale României sunt foarte clare, iar unul dintre acestea este creșterea aportului energetic al României pe piețele regionale și europene prin valorificarea resurselor energetice primare naționale. România trebuie să fie un furnizor de securitate energetică la nivel regional,” a declarat Andrei Maioreanu, care s-a referit și la alte priorități energetice: piețe de energie competitive, ca bază pentru o economie competitivă, energie curată și eficiență energetică, modernizarea sistemului de guvernanță energetică, asigurarea accesului la energie electrică și termică pentru toți consumatorii, protecția consumatorului vulnerabil și reducerea sărăciei energetice.

„În acest context, dezvoltarea programului nuclear – realizarea unităților 3 și 4, prelungirea duratei de funcționare a unităților 1 și 2 de la Cernavodă – reprezintă proiecte investiționale de interes național”, a încheiat Maioreanu.

La evenimentul „Great Nuclear Energy Summit” participă numeroase nume grele ale industriei nucleare active în Marea Britane şi în Europa, între care: AECOM, AMEC Foster Wheeler, Arexis Consulting, DEF Energy & Environment, GLEEDS Energy Ltd, Gowling WLG, Mott MacDonald, National Nuclear Laboratory NNL, Nuclear Risk Insurers, NUVIA, PacTec EPS, PORVAIR Filtration Group, Rolls-Royce International, RSK, URENCO Enrichment Company, VEOLIA Nuclear Solutions.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *