Acasă » Petrol și Gaze » Oltchim: Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost prelungit cu 3 luni

Oltchim: Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost prelungit cu 3 luni

28 martie 2017
Petrol și Gaze
energynomics

Termenul limită de depunere a ofertelor angajante pentru activele de producție ale combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvență, a fost prelungit cu trei luni, până la 26 iunie, ca urmare a solicitărilor primite de la companiile interesate, potrivit unui anunț al companiei publicat de Bursa de Valori București (BVB).

”Ca urmare a solicitărilor primite de la participanții procesului de vânzare a pachetelor de active ale Oltchim, precum și din cauza complexității proiectului, s-a decis extinderea termenului limită de depunere a ofertelor angajante, pentru data de 26 iunie 2017”, se arată în document.

Conform planului de reorganizare al Oltchim Vâlcea, modificat, aprobat în ședința Adunării Creditorilor din 6 martie, activele Oltchim vor fi oferite spre vânzare grupate în 9 pachete: Uzinele clor-alkali, Uzina oxo-alcooli, Uzinele propilen-oxid și polioli, servicii site, vagoane cale ferată, Procesare PVC, Uzina petrochimică, VCM/PVC Râmnicu Vâlcea, Uzina petrochimică Bradu-Pitești, Uzina Anhidrida Ftalică-Râmnicu Vâlcea.

Potrivit anunțului Oltchim, valoarea totală de piață a celor nouă pachete de active este de 293,728 milioane euro, iar prețul de pornire a vânzării va fi de 307 milioane de euro.

În document se mai precizează că prețul trebuie să fie cash și trebuie să se plătească în întregime la finalizarea tranzacției, fără vreo opțiune de recalculare ulterioară sau vreo formă de întârziere a plăților sau de diminuare ulterioară a prețului ofertat.

Metodologia prevede că fiecare ofertant poate să facă oferte separate pentru fiecare dintre cele nouă pachete. În cazul pachetelor non-operaționale, participanții pot oferta inclusiv pentru active individuale, incluse în acestea.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puţin 307 milioane euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *