Prețul certificatelor de carbon urcat cu 62% în ultimele 12 luni, crescând puternic presiunea asupra companiilor poluatoare din Europa. Blocul comunitar aplică schema europeană a emisiilor de carbon (ETS), care presupune tranzacționarea acestor certificate și obligația marilor emițători de carbon de a le cumpăra. Aplicat din 2005, sistemul ETS include peste 11,000 de centrale electrice, fabrici și companii aeriene mari consumatoare de energie, reprezentând aproximativ 40% din emisiile de gaze cu efect de seră din UE, scrie Neil M. Kellard, decan și profesor de finanțe la Essex Business School, în cadrul Universității din Essex, pentru theconversation.com. El consideră că, pentru ca obiectivele UE în materie de schimbări climatice să fie atinse, prețurile din schema ETS vor trebui să urce spre 40 de euro până în 2030 și la circa 250 de euro în 2050, așa cum arată un studiu din ianuarie 2021, comandat de asociația marilor companii franceze – AFEP.

Acesta este un cost substanțial impus firmelor din UE, admite Neil M. Kellard, fie pentru a plăti certificatele, fie pentru a investi în tehnologii cu emisii reduse de carbon. În același timp, companiile cu sediul în afara UE vor avea un avantaj competitiv important dacă nu vor fi impuse reglementări similare în țările lor.

Din acest motiv, Comisia Europeană, executivul UE, intenționează să prezinte în iunie 2021 taxa pe carbon la graniță (mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon), parte a planurilor incluse în Acordul ecologic (Green Deal). Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, a subliniat recent, citat de Neil M. Kellard: „Este o chestiune de are depinde supraviețuirea industriei noastre. Prin urmare, dacă alții nu vor avansa în aceeași direcție, va trebui să protejăm Uniunea Europeană împotriva denaturării concurenței și împotriva riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon”.

Deși detaliile urmează să se decidă, se preconizează că taxa pe carbon la graniță se va aplica pe importurile în UE într-o sumă care să țină cont de prețul carbonului în sistemul ETS. Benjamin Angel, un oficial al Comisiei Europene, consideră că acest lucru s-ar putea face prin stabilirea unei cantități de carbon per produs și înmulțirea acesteia cu prețul ETS. De exemplu, producția fiecărei tone de oțel generează în general aproximativ 1,9 de tone de emisii de carbon; la un preț ETS de 30 de euro, o firmă ar urma să plătească 57 de euro în plus pentru pe tona de oțel importat din afară UE. Tot astfel, dacă pentru producția unui MWh de energie electrică pe bază de cărbune se emite în atmosferă circa o tonă de CO2, importul de energie electrică produsă în afara Uniunii Europene prin arderea cărbunelui ar urma să coste cu 30 de euro mai mult pe MWh. La prețurile din prezent de pe piața de ziua următoare regională la care este cuplată România, taxa pe carbon ar putea însemna un adaos de circa 60% la costul de bază.

Existența unei astfel de taxe ar transmite un semnal puternic firmelor din UE că investițiile potențial costisitoare în tehnologii benefice pentru mediu nu vor însemna dezavantaj competițional, nici față de rivalii din afara UE care se bucură de reglementări mai puțin stricte, nici față de întreprinderile care aleg să se mute în afara UE – așa-numita „relocare a emisiilor de dioxid de carbon”, menționată de Frans Timmermans.

Combinarea schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii cu o taxă la granițe este o strategie rațională și funcțională, consideră Neil M. Kellard, care oferă un cadru pe termen lung pentru întreprinderile care susțin reducerea emisiilor de carbon prin stabilirea unui preț pe poluarea pe care o produc. Beneficiile unei taxe la frontieră pot, de asemenea, să se transfere asupra țărilor din afara UE în cel puțin două moduri. În primul rând, și cel mai evident, întreprinderile din afara UE care doresc să exporte în Europa vor fi încurajate să-și reducă emisiile pentru a limita taxele. În al doilea rând, alte guverne și autorități de reglementare vor urmări îndeaproape pentru a vedea dacă abordarea este realizabilă și acest lucru ar putea duce la o răspândire mai largă la nivel global a unor acorduri de comercializare a cotelor (cap and trade).

Desigur, perspectiva mai puțin optimistă este că o asemenea taxă ar putea conduce la măsuri protecționiste din partea celorlalte blocuri comerciale. Nu este deloc simplă identificarea unei scheme care să respecte regulile schimburilor comerciale globale (OMC) și să nu atragă după sine măsuri de retaliere, din partea unor parteneri comerciali care suspectează deja că UE ar putea folosi acest mecanism nu pentru a repartiza în mod echitabil costurile amprentei de carbon a unui produs, ci pentru a deghiza măsuri protecționiste. Este limpede, totuși, că un asemenea mecanism va duce, în primă instanță, la creșterea prețurilor pentru unele dintre produsele importate în Uniunea Europeană.