Acasă » Petrol și Gaze » 7 sonde săpate de NIS Petrol în opt ani de activitate în România (interviu Vanja Aleksic)

7 sonde săpate de NIS Petrol în opt ani de activitate în România (interviu Vanja Aleksic)

energynomics

În ultimele luni s-au întețit semnalele că NIS Petrol, una dintre cele mai active companii de explorare și producție a hidrocarburilor din România, se apropie de momentul în care va da startul operațiunilor de exploatare comercială. Am discutat cu Vanja Aleksic, directorul general al NIS Petrol, despre stadiul operațiunilor companiei în România și despre perspectivele pentru viitorul apropiat.

Stimate domnule Vanja Aleksic, am mai conversat în urmă acum aproape un an, când am vorbit în principal despre campania de explorare a NIS Petrol în vestul României. Suntem acum mai aproape de începutul operațiunilor comerciale, așa cum sugerează autorizațiile solicitate și obținute de companie în această toamnă?

2019 a fost pentru noi un an într-adevăr aglomerat. Activitățile NIS Petrol în cadrul diviziei de upstream, concentrate în regiunea de vest a țării, au înregistrat un progres semnificativ față de anul anterior. NIS Petrol a reușit să înceapă producția experimentală în două din cele șase concesiuni petroliere deținute în România. În ambele cazuri, suntem încă în faza de explorare și este prematur să facem referire la producția comercială. O decizie în acest sens va fi luată după încheierea etapei de explorare și va fi fundamentată pe analiza rezultatelor din operațiunile de producție experimentală, care ne vor oferi mai multe informații despre rezervele zăcământului. Odată ce studiul de fezabilitate va fi realizat, rezervele determinate și ANMR va aproba aceste cifre, compania va putea determina potențialul economic al proiectului și va decide asupra intrării în faza următoare.

Pentru 2019 era programată începerea producției experimentale de gaz natural la blocul Jimbolia, respectiv începutul producției de petrol la blocul Teremia Nord. Ce ne puteți spune despre aceste acțiuni? A fost respectat programul?

Începerea producției experimentale reprezintă o etapă importantă pentru operațiunile noastre. Ea reflectă încununarea eforturilor echipei NIS Petrol și a contractorilor noștri de a realiza de la zero infrastructura necesară pentru ambele câmpuri petroliere: Jimbolia, localizat în perimetrul DEE V-20 Jimbolia, și Teremia Nord, a cărui suprafață este cuprinsă în ambele perimetre EX-7 și EX-8, din județul Timiș.

Activitatea de producție experimentală a început în ambele locații în al treilea trimestru al acestui an. Rezultatele de până la acest moment sunt conforme cu planurile noastre inițiale. iar indicatorii naturali obținuți corespund așteptărilor și calculelor noastre, atât în ce privește generarea de electricitate din gazul natural extras la Jimbolia, cât și în ce privește producția de țiței de la Teremia Nord. Din acest motiv, suntem optimiști și sperăm că rezultatele viitoare vor confirma oportunitatea avansării la o fază diferită de dezvoltare.

Ați continuat operațiunile de explorare în acest an? Cu ce rezultate?

Alături de cele două perimetre unde am început operațiunile de producție experimentală, am finalizat activitățile de prospectare geofizică pe o suprafață de 170 kilometri pătrați în perimetrul EX-2 din Bihor și am început o campanie similară în perimetrul EX-12 din județul Timiș. Finalizarea acestui ultim proiect de achiziție de date seismice până la sfârșitul anului va însuma un total de peste 1.000 de kilometri pătrați de date 3D colectate, la care se adaugă cei peste 200 de kilometri de prospectare geofizică 2D.

În plus, am finalizat operațiunile de foraj la două sonde unde lucrările începuseră de anul trecut; am inițiat și am dus la bun sfârșit operațiunile de foraj la alte două sonde noi de explorare în perimetrele EX–7 și EX-8. În total, până în prezent, NIS Petrol a realizat operațiunile de foraj la șase sonde petroliere, la patru dintre acestea fiind efectuate și operațiunile de testare și workover.

Operațiunile de realizare a forajului unei a treia sonde noi sunt planificate să înceapă în luna decembrie a acestui an. Astfel, vom ajunge la realizarea forajului la nu mai puțin de șapte sonde, în cei opt ani de activitate ai NIS Petrol în România.

Producția comercială a resurselor de hidrocarburi identificate depinde de numeroși factori pe termen scurt, inclusiv prețurile de referință pe piețele internaționale și regimul fiscal din zona de acțiune. Care sunt așteptările domniei voastre pentru 2020 din aceste două perspective?

În ce privește piața internă și regimul fiscal aplicabil, ne dorim, la fel ca toți investitorii din domeniu, ca acesta să fie caracterizat în anul 2020 de un grad cât mai ridicat de stabilitate. Investițiile făcute în această industrie sunt unele pe termen lung și este important să existe o predictibilitate cât mai ridicată a climatului general de afaceri de pe piața locală, inclusiv în ce privește regimul de fiscalitate.

În ceea ce privește evoluțiile internaționale ale cotațiilor țițeiului, acestea pot fi influențate de un mix extrem de complex de factori, atât economici, inclusiv creșterea economică globală și regională, cât și politici și geopolitici. Din acest motiv este extrem de dificil de formulat o predicție clară.

Vom continua să monitorizăm perspectivele viitoare, în baza celor doi factori de referință și ne vom ajusta prioritățile în consecință, dar și în strânsă legătură cu strategia pe termen lung a grupului.

Aveți în vedere opțiunea gas-to-power pentru exploatarea gazului natural extras sau o analizați strict pentru a acoperi consumul tehnologic la sondă?

În urma unei analize profunde a mai multor opțiuni identificate, am luat decizia de a transforma gazul obținut din producția experimentală în electricitate. Conform expertizei noastre, aceasta a fost soluția optimă, având în vedere distanța considerabilă față de cea mai apropiată conductă de gaze și nivelul în continuare scăzut al cererii de GNC pe piața locală. Astfel, centrala de transformare a gazului în electricitate a fost instalată în cadrul infrastructurii de la Jimbolia. Producerea de electricitate permite atât acoperirea consumurilor tehnologice de la cele două sonde, cât și valorificarea producției prin livrarea de energie în rețeaua națională. În prezent, lucrăm la creșterea capacității de producție pentru anul 2020.

În zonele în care se desfășoară operațiuni petroliere, există un nivel tot mai mare de așteptare din partea comunității locale în legătură cu diverse forme de beneficii directe de care ar putea beneficia localnicii: locuri de muncă, acces la surse de gaze naturale, etc. Presupun că răspunsul operatorilor depinde în mare măsură de situația locală. Cum s-au materializat aceste beneficii pentru comunitățile locale unde activează NIS Petrol?

NIS Petrol implementează în România programul de CSR intitulat Creștem România Rurală. Acest program a fost lansat în România în anul 2014 și continuă și azi, sprijinind proiecte propuse de comunitățile locale, proiecte axate pe creșterea bunăstării comunităților și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor lor.

Dacă în ultimii 5 ani NIS Petrol a cheltuit în medie 70.000 de euro pe an, în anul 2019, datorită creșterii numărului de operațiuni derulate, proiectele de CSR finanțate în cadrul programului Creștem România Rurală au depășit dublul mediei anuale.

Cu toate acestea, beneficiile comunităților locale în zonele unde derulăm operațiuni nu se limitează la zona programelor de responsabilitate socială, ele fiind de mai multe feluri, precum, pe de o parte, locuri de muncă create pentru localnici de către contractorii noștri și achiziții de diferite servicii de la furnizori locali.

Pe de altă parte, merită subliniată contribuția prin plata diferitor taxe la bugetele locale, spre exemplu taxa de autorizare pentru construcția unei sonde, taxă care se calculează ca procent din valoarea investiției. Un alt element care vine în sprijinul comunităților și activităților agricole la nivel local, se referă la reabilitarea drumurilor agricole care facilitează și accesul către sonde, drumuri care sunt folosite atât de către companie, dar și de ceilalți agenți economici și chiar localnici.

În măsura în care se va ajunge la faza de exploatare comercială, sigur că și beneficiile pentru comunitate vor crește, implicarea noastră în comunitate urmând să ia forma unui parteneriat pe termen lung.

Autoritățile române au anunțat că lansarea unei noi runde de licitație pentru concesiunile de petrol este foarte aproape. Vă interesează noi achiziții prin acest instrument? Evaluați și alte modalități de extindere a portofoliului din România sau, mai larg, în regiunea bazinului geologic panonic?

România reprezintă pentru grupul NIS o piață cu un bun potențial de creștere și cu oportunități semnificative de dezvoltare, atât pe segmentul upstream, cât și pe cel downstream. Cu toate acestea, noi urmărim să creștem constant și susținut. O dovadă care susține angajamentul nostru pe piața locală este că, în ultimii ani, NIS Petrol a achiziționat participația a doi parteneri ai săi în două perimetre concesionate, devenind operator în toate cele 6 perimetre.

De aceea, aș dori să reiterez că NIS Petrol monitorizează și evaluează permanent toate oportunitățile prezente pe piața românească. Planificarea rundei a XI-a de licitație pentru noi concesiuni petroliere reprezintă un semn clar din partea autorităților române, că există voință și interes pentru dezvoltarea industriei petroliere. În plus, aș vrea să apreciez această evoluție ca reprezentând un semnal de încurajare pentru orice companie din domeniul nostru de activitate și acestea este unul din motivele pentru care NIS Petrol este interesat să analizeze atent toate informațiile disponibile referitoare la noile perimetre.

_____________________________________________

Interviul a apărut inițial în numărul din decembrie 2019 al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești prin curier acest număr (decembrie 2019), în format tipărit sau electronic, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *