Evenimentele acestui început de an din industria energetică românească au fost toate de natură să îngrijoreze, atunci când nu au scandalizat de-a dreptul. În contextul energetic actual, niciun sector – petrol şi gaze, regenerabile, hidroenergie, minerit, termie sau nuclear – nu a fost ocolit de lovituri noi. Fiecare conferinţă şi fiecare ieşire publică a oficialilor sau experţilor a readus în atenţie restanţe vechi şi a reamintit de impotenţe perene. După cum anticipam, echipa tehnocrată de la Ministerul Energiei a dezamăgit pe mulţi şi a devenit deja cel mai facil paratrăznet pentru fiecare nemulţumire. Reuşitele sunt timide, dizolvate emoţional sub urgenţele de fiecare zi şi sub aşteptările disproporţionate.
Vineri, Ministerul Energiei a publicat pe site 128 de pagini dense, cu informaţii actualizate legate de stadiul sistemului energetic naţional şi de angajamentele naţionale şi internaţionale ale României în sectorul energetic. Este continuarea efortului iniţiat în mod sistematic sub mandatul lui Răzvan Nicolescu şi abandonat în ministeriatul lui Andrei Gerea.
„Elaborarea noii Strategii Energetice a României continuă cu etapa de analiză calitativă, ce se va desfășura prin organizarea unor sesiuni de lucru specializate, în intervalul 9 martie -15 aprilie 2016”, anunţă Ministerul Energiei. Detaliile despre sesiunile de lucru sunt aici.
Probabil că la final, acest document va depăşi cu mult 200 de pagini, o fundamentare solidă pentru elementele esenţiale – concluzii, viziune, recomandări – care, sperăm, vor încăpea în mai puţin de 20 de pagini! Am identificat, deocamdată, 9 (neaşteptate) motive de speranţă că rezultatul final va fi unul de calitate. Mai exact, sunt 9 dintre „elementele concludente” din contextul energetic actual al României, aşa cum au fost formulate de minister. Unele dintre ele sunt din specia no-brainers – constatări facile pentru oricine este interesat de energie în România. Toate sunt însă puncte de plecare obligatorii pentru necesare şi aşteptate măsuri de îmbunătăţire. Toate sunt probleme pe care autorităţile le recunosc şi pentru care promit soluţii.
Nu este suficient, dar este un nivel zero, cu mult deasupra discursurilor inepte sau formulărilor atent ambigue, menite să împiedice asumarea oricărei forme de răspundere (accountability).
Deocamdată atât: oamenii de la minister văd limpede, aud bine şi vorbesc clar. Ceea ce este deja un pas în afara unei paradigme cu care suntem, din păcate!, prea familiarizaţi.
- infrastructura energetică este, în segmente decisive, depășită moral și uzată tehnic, având nevoie urgentă de investiții
- prăbușirea prețului petrolului a redus din ce în ce mai mult capacitatea producătorilor de hidrocarburi de a investi în înlocuirea rezervelor și menținerea nivelului producției
- producerea energiei regenerabile este, după câțiva ani de creștere exponențială a investițiilor, într-o criză a schemei de susținere bazate pe certificate verzi
- unii producători de energie electrică cu capital majoritar de stat, din sectoarele hidro și cărbune, sunt fie în insolvență, fie la marginea ei
- producția de energie electrică depășește consumul intern, dar capacitatea de export rămâne limitată
- concurența reală încă lipsește atât la nivelul producției, cât și al furnizării (cu excepția celei de combustibili)
- consumatorul final are încă un rol pasiv și, atunci când este vulnerabil, este asistat prin mecanisme ineficiente de protecție socială și economică
- pierderile energetice la nivelul clădirilor sunt aproape de trei ori mai mari decât media europeană
- capacitatea instituțională și administrativă în domeniul energiei este insuficientă, atât din punct de vedere structural cât și al resurselor umane
