Profesor emerit dr. ing. Aureliu Leca, Universitatea Politehnica București

Situaţia gravă în care se găseşte astăzi energetica urbană în România are cauze multiple, care includ instalaţii vechi şi neperformante, clădiri cu pierderi energetice mari, legislaţie fără efecte practice, reglementări necorespunzătoare, lipsa unei politici naţionale în domeniu, absenţa investiţiilor, voinţă politică declarativă și numeroase decizii care au fost greşite, amânate sau care n-au fost luate la timp.

Cogenerarea industrială și urbană și sistemele de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) sunt într-un îngrijorător regres în România. Cauzele regresului (instituționale, legislative, tehnice, administrative, financiare, investiționale și sociale) au fost generate de neînțelegerea acestui domeniu atât la nivel central, cât și local.

Dezinteresul decidenților, evoluția modestă a economiei naționale și a sectorului energetic în ultimii 23 de ani, incapacitatea atingerii unor ținte și realizării unor programe și proiecte propuse, existența unei moșteniri tehnice cu pierderi energetice mari și standardul de viață modest sunt elemente care intră în tipologia cauzelor menționată mai devreme.

Din nefericire, România se plasează pe ultimele locuri în diverse statistici ale UE privind performanța diferitelor domenii de activitate și scade aproape continuu față de mediile valorice din respectivele domenii. Domeniul căldurii, în care sunt incluse și termoficarea urbană și industrială, deși majoritar în consumul de energie al României și cu pierderile energetice cele mai mari, rămâne principalul sector de producere și consum de energie nemodernizat.

Politica de preț la gaze a încurajat debranșarea de la sistemul centralizat de încălzire

Instituțional vorbind, responsabilităţile acestui subsector au fost împărţite între patru instituţii centrale, fără coordonare între ele (Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Economiei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Mediului), şi doi reglementatori (ANRE şi ANRSC). Între cei din urmă a existat o slabă coordonare. ANRSC s-a dovedit incapabilă să gestioneze problemele locale, iar ANRE a avut efecte defavorabile asupra modernizării cogenerării. În plus, trecerea acestor autorități o perioadă de timp sub controlul Guvernului nu a permis luarea unor decizii corecte economice și sociale.

Nu există o strategie naţională reală în domeniu, ci doar documente fără valoare practică. Legile specifice au fost date fie cu întârziere, fie nu au produs efectele scontate, în primul rând din pricina organismelor de control și a lipsei finanțării. S-a menținut în mod greșit o perioadă prea lungă de timp prețuri reglementate la energie ca măsură de protecție socială.

Nu a fost respectat un principiu de bază al economiei libere: separării atribuțiilor reglementatorului de cele ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Un element care a dezavantajat în mod incorect SACET a fost reprezentat de politica greșită a prețului gazelor, ce a încurajat în final debranșarea locatarilor de la încălzirea centralizată în favoarea încălzirii individuale cu centrale termice de apartament.

Clădirile românești au pierderi energetice de 3 ori mai mari decât media UE

Din punct de vedere tehnic, instalațiile și echipamentele acestui subsector aparțin ca vârstă și concepție anilor ’60-‘70, au durata de viață depășită și performanțe tehnice și economice foarte scăzute. Ineficiența lor este plătită de consumatori. Pierderile tehnice și economice ale sistemelor de termoficare, combinate cu capacitatea redusă de plată a facturilor, au făcut să scadă continuu numărul de operatori, de la 315 în 1990 la mai puțin de 90 azi. Majoritatea sunt în insolvență sau faliment.

Astfel, încălzirea locuințelor a fost neglijată în mod nepermis, creându-se soluții improvizate sau absența încălzirii în multe locuințe. La pierderile mari din SACET trebuie adăugate pierderile energetice de circa 2,5 – 3 ori mai mari ale clădirilor de locuit decât media valorilor din UE, doar 5% – 6% fiind modernizate energetic.

Sub aspect administrativ, instalațiile și echipamentele din sistemele de termoficare au beneficiat la început de un personal de exploatare relativ dedicat, dar care s-a redus în timp, iar funcțiile de conducere au fost atribuite politic unor persoane fără experiență în domeniu. Trecerea în 2001 a 18 centrale de termoficare în proprietatea autorităților locale a reprezentat un transfer de probleme dificile, nu o soluție. Autoritățile locale, lipsite de experiența gestiunii unor astfel de activități complexe, nu au arătat un interes deosebit în restructurarea și modernizarea sistemelor locale de încălzire.

În plus, între angajamentele realizabile promise într-un mandat electoral și modernizarea unui sistem de încălzire, mai lung ca timp și mult mai dificil, primarii au optat pentru primele. Pe fondul autonomiei deciziilor, dar și a inexperienței locale și a lipsei unei coordonări responsabile din partea autorităților centrale, multe din sistemele locale de încălzire centralizată s-au desființat. Puținele localități în care s-au modernizat sau au fost menținute în funcțiune aceste sisteme reprezintă excepții.

Subfinanțare cronică și lipsă de apetit investițional

Din punct de vedere financiar, SACET s-au găsit într-o permanentă subfinanțare, deoarece cheltuielile au fost aproape permanent mai mari decât încasările. Plata facturilor, de regulă incompletă, subvențiile de la bugetul central și de la bugetul local, au sosit fie cu întârziere, fie parțial, fie deloc. Creditele pentru nevoi urgente și plata cu întârziere a furnizorilor privați de combustibil au condus la arierate, penalizări greu de suportat și la intrarea în insolvență sau faliment a operatorilor. După cum se prezintă situația financiară în perspectivă, mai ales din pricina creșterii prețurilor combustibililor, condițiile economice și financiare ale operatorilor de termoficare se vor agrava.

Investiţiile au lipsit mai mereu, fie din pricina incapacității operatorilor de a obține credite bancare, dată fiind situația lor financiară proastă și a imposibilității oferirii unor garanții, fie din pricina lipsei de posibilități de finanțare a investițiilor de către bugetele autorităților locale, fie imposibilității accesării fondurilor europene, fie lipsei de atractivitate. Ca ordin de mărime, necesarul de investiții pentru modernizarea sistemelor de termoficare din România (sursa de producere/cogenerare, rețeaua de transport, rețeaua de distribuție și anexele) se ridică la circa 4,5 – 5 miliarde de euro în următorii 10 ani.

“Sărăcia energetică” este în România este de peste 40%

Problemele sociale sunt probabil cele mai grele din pricina veniturilor scăzute ale locatarilor din blocurile de locuințe alimentate prin SACET. Consumatorul final trebuie să plătească toate costurile sistemului de încălzire: costul tot mai ridicat al combustibililor, cheltuielile mari, pierderile din sistem, costul căldurii pentru încălzirea unei locuințe cu pierderi energetice mari. Pe de o parte, “sărăcia energetică” în România este de peste 40%. Pe de altă parte, România se poziționează pe ultimul loc în UE la venitul mediu, cu 48% din media în europeană, având totuși cea mai mare valoare a prețului căldurii din UE, raportată la puterea de cumpărare.

Venitul mediu lunar net este de peste 2.000 lei pentru 16% din populație, între 1.000 și 2.000 lei pentru 34% din populație și sub 1.000 lei pentru 50% dintre locuitori. În acst context, există îngrijorarea ca venitul mediu net să crească mai încet decât creșterea prețurilor la energie în perspectiva creșterii prețurilor gazelor naturale și electricității, cu menținerea României pe ultimul loc în UE la cheltuielile de asistență socială.