Acasă » Electricitate » OECD: Companiile de utilităţi au fost responsabile pentru jumătate din sumele strânse din IPO-uri în România

OECD: Companiile de utilităţi au fost responsabile pentru jumătate din sumele strânse din IPO-uri în România

29 aprilie 2021
Electricitate
energynomics

Numărul companiilor româneşti care utilizează pieţele de capital rămâne limitat şi este în urma altor ţări din regiune precum Cehia, Polonia sau Austria, susţine Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) într-un raport cu privire la piaţa de capital din România publicat miercuri.

Potrivit acestui raport, începând din 2000 şi până în prezent, 18 companii româneşti au derulat oferte publice iniţiale IPO-uri) la Bursa de la Bucureşti, în urma cărora au strâns 1,3 miliarde de euro. 11 dintre aceste companii s-au listat din 2000 şi până în 2009, dar sumele atrase de la investitori au reprezentat doar 16% din totalul sumelor în perioada 2000-2019. În perioada 2010-2017 s-au listat doar şapte companii însă acestea au strâns 84% totalul listărilor, respectiv 1,1 miliarde euro. Din 2018 încoace nicio companie nu s-a mai listat pe piaţa principală.

OECD subliniază că în ceea ce priveşte IPO-urile, activitatea din România o depăşeşte doar pe cea înregistrată în Ungaria, unde începând din 2000 şi până în prezent au fost înregistrate 15 IPO-uri care au strâns suma de 544 de milioane de euro. De-a lungul întregii perioade 2000-2019, IPO-urile din România au fost responsabile pentru doar 0,24% din totalul fondurilor strânse de companiile din UE prin intermediul ofertelor publice iniţiale, potrivit Agerpers.

OECD subliniază că patru din cele mai mari cinci IPO-uri derulate după 2000 în România au fost ale unor companii de stat din sectoarele utilităţi şi energie. Cel mai mare IPO din istoria bursei locale este listarea Electrica din 2014, care a strâns 460 de milioane de euro. Similar compania SNGN Romgaz SA a strâns 400 de milioane de euro cu prilejul IPO-ului său din 2013.

Chiar dacă numai cinci din cele 18 IPO-uri derulate în România au fost ale unor companii de stat, ele au reprezentat aproape 90% din sumele totale strânse după 2000.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *