Acasă » Electricitate » România Eficientă lansează Calculatorul de Eficiență Energetică pentru consumatorii casnici de energie

România Eficientă lansează Calculatorul de Eficiență Energetică pentru consumatorii casnici de energie

29 aprilie 2021
Consumatori
energynomics

Consumatorii casnici de energie au de acum la dispoziţie Calculatorul de Eficienţă Energetică, un instrument nou pe piaţa din România, creat în cadrul programului România Eficientă, derulat de Energy Policy Group şi sponsorizat de OMV Petrom, potrivit unui comunicat.

Noul instrument online îi ajută pe consumatorii casnici să calculeze în trei paşi simpli care este consumul mediu de energie pentru încălzire, producerea apei calde şi gătit, dar şi să descopere valorile aproximative ale economiilor pe care le-ar putea obţine în facturile de energie prin reabilitarea termică a locuinţei.

Calculatorul de Eficienţă Energetică poate fi utilizat de toţi consumatorii casnici din România, indiferent de regiunea geografică în care locuiesc ori de tipul locuinţei (casă unifamilială sau apartament la bloc).

Acest instrument creat în cadrul proiectului România Eficientă este conceput pentru a fi uşor de folosit şi înţeles de utilizatori.

După ce parcurge cei trei paşi simpli – alegerea locaţiei, descrierea locuinţei şi tipul de consumatori – utilizatorul poate vizualiza valorile medii ale consumului anual de energie, cheltuielile estimative aferente şi impactul asupra mediului generat de acest consum, respectiv cantitatea anuală de emisii de dioxid de carbon.

Totodată, consumatorul casnic va afla cum se distribuie pierderile de căldură din locuinţă – prin ziduri, ferestre, pardoseală şi acoperiş. Dacă locuinţa este nereabilitată, Calculatorul mai arată ce economii de energie se pot obţine în urma reabilitării termice a locuinţei, dar şi cum scade amprenta de carbon.

„Calculatorul de Eficienţă Energetică a fost creat în cadrul programului România Eficientă ca element al campaniei noastre de conştientizare publică privind beneficiile eficienţei energetice. Este un instrument online intuitiv, uşor de folosit, prin care orice utilizator, după ce oferă câteva informaţii de bază despre locul de domiciliu şi tipul locuinţei poate obţine imediat nişte date estimative despre economiile de energie pe care le poate obţine prin măsuri foarte simple”, a declarat Radu Dudău, director al Energy Policy Group şi coordonatorul proiectului România Eficientă.

„Educaţia şi accesul la informaţii, cum sunt cele pe care le poţi obţine prin aplicaţia lansată astăzi, ne ajută să adoptăm un comportament mai responsabil energetic. Eficientizarea energetică a clădirilor este un pas obligatoriu pentru a combate schimbările climatice, în condiţiile în care clădirile şi sectorul construcţiilor au o pondere de aproape o treime din consumul final de energie şi circa 40% din emisiile direct şi indirecte, la nivel global. Sunt măsuri pe care fiecare dintre noi le poate adopta, în propria locuinţă, pentru a contribui la reducerea consumului de energie”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Pentru un consum eficient al resurselor de energie, dincolo de renovarea locuinţei, o componentă foarte importantă, dar adesea neglijată, este cea legată de obiceiurile de consum. Aşa că, tot în cadrul acestui calculator, utilizatorii vor găsi sfaturi utile pentru a reduce risipa de energie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *