Preţul certificatelor de carbon din UE au urcat marţi pentru prima dată peste nivelul de 50 de euro, pe fondul înăspririi politicii climatice a blocului comunitar şi a cererii solide din partea investitorilor, transmite Reuters.
Preţurile de referinţă ale permiselor pentru carbon din Uniunea Europeană au urcat marţi dimineaţă cu 1,3%, la 50,05 euro pe tonă, cel mai ridicat nivel din 2005, când a fost lansat sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS). Acesta este principalul instrument de politică al UE pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, impunând centralelor electrice, fabricilor şi companiilor aeriene europene să achiziţioneze certificate de acest fel tot mai costisitoare, în timp ce plafonul numărului de certificate tranzacţionabile scade de la an la an, conform Agerpres.
Comisia Europeană va propune în iunie o reformă majoră a ETS, având în vedere obiectivul UE de a atinge neutralitatea climatică până în anul 2050, plus obiectivul intermediar al diminuării emisiilor poluante cu cel puţin 55% până în 2030, faţă de nivelul anului 1990.
Ulterior, preţurile de referinţă ale permiselor pentru carbon din Uniunea Europeană au scăzut şi se tranzacţionau la 49,46 euro pe tonă. Conform datelor Refinitiv, contractele permiselor pentru carbon pentru decembrie 2021 au urcat cu 14,7% în aprilie şi cu 49,2% de la începutul anului.
Luna trecută, preţul carbonului în UE a crescut la nivelul record de 47 euro pe tonă, după acordul privind Legea europeană a climei, unul dintre elementele-cheie ale Pactului verde european.