Oficialii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare analizează posibilitatea de a investi în achiziția de acțiuni Electrica, societate care va fi listată în această vară la Bursa de Valori București și la Bursa de la Londra, a declarat Louis Borgo, bancher-senior în cadrul Departamentului de energie din cadrul BERD.
“Luăm în calcul să investim în Electrica, analizăm această oportunitate, însă nu am luat o decizie până acum”, a spus Borgo, citat de Agerpres.
Autoritățile estimează că vor obține peste 300 de milioane de euro din vânzarea a 51% din acțiunile Electrica în cadrul ofertei publice inițiale care va începe pe 16 iunie, a declarat, marți, șeful Direcției de Privatizări din Departamentul pentru Energie, Gabriel Dumitrașcu, în prima zi a forumului.
Potrivit acestuia, în sectorul energetic este nevoie de investiții de 30 de miliarde de euro, sumă care va fi confirmată sau revizuită în toamnă, odată cu lansarea în dezbatere publică a noii strategii energetice a țării.
“În domeniul energetic, necesarul de investiții este de 30 de miliarde de euro. Odată ce vom adopta noua strategie energetică, aceste calcule vor fi actualizate. Vom vorbi în această strategie de proiecte, termene, destinația acestor bani”, a explicat Dumitrașcu.
Anterior, în aceeași conferință, el a afirmat că fondurile obținute în urma procesului de listare la bursă a societății Electrica vor fi folosite pentru întărirea rețelelor.
„E lesne de văzut spre ce ar trebui să se îndrepte fondurile rezultate din procesul de listare: în primul rând, pentru investiții în rețele, în al doilea rând — pentru investiții în rețele, iar pe locul trei — tot pentru investiții în rețele”, a spus Dumitrașcu.