Acasă » Regenerabile » Eolian » Iulian Iancu: Parlamentul va analiza activitatea ANRE în iulie

Iulian Iancu: Parlamentul va analiza activitatea ANRE în iulie

20 iunie 2014
Electricitate
energynomics

Comisiile parlamentare care se ocupă de coordonarea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) vor analiza, în perioada 1-8 iulie, activitatea ANRE, având în vedere recentele dezvăluiri privind dubla facturare a certificatelor verzi, a declarat Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților.

“Comisia de Industrii din Camera Deputaților, precum și celelalte comisii care se ocupă de coordonarea activității ANRE vor analiza, în perioada 1-8 iulie, raportul de activitate pe anul 2013 al ANRE, urmărind toate implicațiile activității din ultimii ani a Autorității”, a spus Iancu.

El a explicat ce anume vor investiga parlamentarii: “Vom avea în analiză aspecte legate de modul de constituire a costurilor în producția de energie, transportul, distribuția și furnizarea, modul de redactare și de formulare în factură a cantităților și prețurilor de energie, reclamațiile primite până acum la adresa operatorilor din sistemul energetic, precum și stadiul la zi al investițiilor și modul de reflectare a lor în costuri. De asemenea, facem o analiză a modului de constituire a prețului la consumatorul final, încercând să identificăm numărul de taxe, impozite, accize, în comparație cu prețul real al energiei”.

Toate aceste lucruri vor fi incluse într-un raport al Comisiei, care va fi supus analizei publice, a completat Iancu.

Prețul reglementat al energiei electrice va scădea din iulie 2014, după ce, în perioada septembrie 2012 — iulie 2013 componenta de certificate verzi a fost plătită de două ori de consumatorii finali, a declarat, miercuri, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă, prezent la aceeași conferință.

„Pe zona pe care o coordonez, va veni o economie în factură”, a spus Calotă, care gestionează sectorul energiei regenerabile.

Întrebat dacă va fi o ieftinire semnificativă, el a precizat că o decizie finală privind procentul de reducere va fi luată în ședința Comitetului de Reglementare din perioada următoare.

1 thoughts on “Iulian Iancu: Parlamentul va analiza activitatea ANRE în iulie”

  1. Este jenanat pentru Iulian Iancu sa declare asa ceva. Nu este acceptabil sa retinem ca „te-ai trezit” abia acum cu gandul sa-ti faci obligatiile de serviciu. Controlul parlamentar era o datorie a lui iancu inca de la prima zi a noii subordonari a ANRE.
    Am retinut sin tentativa lui Iancu de a ne pacali : OMISIUNEA TRAGERII LA RASPUNDERE A COMISIEI DE SURAVEGHERE A ANRE … aleasa tot pe algoritm si tot dintre diletantii amatori de un venit suplimentar
    Daca Iancu nu ar transmite semnalul de complicitate cu comisia de supraveghere PRIMA ACTIUNE ESTE SUSPENDAREA COMISIEI DE SURAVEGHERE si apoi DESEMNAREA UNEI COMISII DE EXPERTI … NEANGAJATI in solada ANRE ( ex este prof Leca platit de ANRE pt lucrari neclar pentru mine ca demonstrate utile) etc etc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *