Banca Industrială și Comercială a Chinei va finanța proiectele convenite anul trecut de premierul român și cel chinez, primele investiții urmând să aibă loc la Centrala de la Rovinari și Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, spune vicepremierul Liviu Dragnea.
„Partea chineză a prezentat interesul foarte clar și decizia băncii de a susține financiar proiectele de investiții. Este vorba de finalizarea Reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și celelalte proiecte în domeniul energetic”, a declarat Dragnea după întâlnirea cu președintele Băncii Industriale și Comerciale a Chinei, Huiman Yi.
Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a mai spus, citat de Agerpres, că partea chineză și-a exprimat intenția de a susține și investiții în infrastructura feroviară și realizarea unui tren de mare viteză. Președintele Băncii Industriale și Comerciale a Chinei, Huiman Yi, a declarat la rândul său că o echipă de specialiști ai băncii va veni în România pentru a analiza piața de investiții din țara noastră.
„Sunt foarte interesați să înceapă să se finalizeze negocierile pentru proiectele pe care le-am discutat până acum și sigur, finanțând proiecte care însumează valori extrem mari, poate peste 10 miliarde de euro, sigur că analizează deja posibilitatea, fac investigații în piața din România să vadă pe de o parte condițiile pe care să le îndeplinească și pașii pe care trebuie să-i urmeze, luând în mod serios în considerare să deschidă o filială în România”, a declarat după întrevedere Liviu Dragnea.
El a precizat că tehnologia care se va folosi în continuare la Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă este tehnologia CANDU, nu se pune problema de altă tehnologie, deoarece întregul nostru sistem „pe orizontală” este construit pentru această tehnologie.
„Informația importantă de astăzi aceasta este, ne-au transmis decizia lor de a finanța atât proiectul Reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, cât și celelalte proiecte de producție energetică: Tarnița — Lăpușești și celelalte hidrocentrale care s-au discutat. De asemenea, este o investiție pe care o companie chineză vrea s-o facă în România, un parc eolian foarte mare și în ceea ce privește agricultura”, a arătat Dragnea.
Viceprim-ministrul a mai spus că principiul investițiilor chinezești este de tipul „win-win”, în care să câștige și partea română și partea chineză, iar partea română a negociat în așa fel încât să câștige și România — comenzi în industria națională, mii de locuri de muncă, venituri în plus la bugetul de stat, consolidarea independenței energetice a României, precum și posibilitatea ca, după ce aceste proiecte se finalizează, România să devină un actor important în domeniul furnizării de energie.
„Atât în cadrul vizitei mele din martie, din China, când m-am întâlnit cu foarte multe companii, cât și în cadrul discuțiilor de astăzi, băncile chinezești sunt destul de interesate să investească și în construcția de autostrăzi, dar ce este foarte important este să ducem la capăt primul proiect, vreau ca după atâția ani de discuții de discuții cu China, să realizăm ceva. Eu cred că primul proiect la care vor începe lucrările în această toamnă, sper, este proiectul de la Rovinari și cred că al doilea proiect va fi cel de la Cernavodă”, a menționat Liviu Dragnea.
Atentie la MEMORANDUMUL INVESTITEI – baza contractului : statele subdezvoltate sunt de regula pacalite in contracte . Daca in memorandum va apare obligatia asigurarii consumului energiei produse sau ca la eoliene – obligatia preluarii energiei in sistemul energetic al ROMANIEI …. NE-AM ARS !!!! si cu ce consilier de stat PENTRU ENERGIE avem la guvern … avem toate sansele. Dragnea – oricat de bine intentionat ar fi … are alta pregatire profesionala nefiind adecvat tratativelor in acest domeniu.