Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Propunere pentru conducerea Romgaz: venituri în funcție de evoluția acțiunilor

Propunere pentru conducerea Romgaz: venituri în funcție de evoluția acțiunilor

16 iulie 2014
Consumatori
energynomics

Ministerul Economiei şi Fondul Proprietatea vor să introducă la sfârșitul lunii iulie un pachet de beneficii suplimentare pentru Consiliul de Administraţie şi directorii companiei Romgaz care să țină cont de evoluția acțiunilor producătorului de gaze.

Astfel, acţionarii urmează să aprobe „acordarea unei remuneraţii variabile suplimentare membrilor Consiliului de Administraţie în funcţie de performanţa acţiunilor Romgaz şi forma actului adiţional la contractul de administraţie ce va fi încheiat cu membrii Consiliului de Administraţie în acest sens”, se arată într-un comunicat tramsmis de Romgaz Bursei de Valori, citat de Mediafax. Consiliul de Administrație va introduce pentru directori un sistem de venituri suplimentare care să funcționeze la fel, mai specifică firma de stat.

Acţiunile Romgaz au fost listate anul trecut printr-o ofertă publică inițială atât la bursa de la Bucureşti, cât şi la Londra. Acţiunile Romgaz au închis luni la 33,59 lei/acţiune, cu 12% peste preţul de 30 de lei din oferta de listare de la începutul lunii noiembrie.

Compania a obţinut în primul trimestru un profit net de 608,3 milioane de lei (135,2 milioane de euro), aproape dublu comparativ cu câştigul de 332,7 milioane de lei din perioada similară din 2013. Anul trecut, profitul companiaei a scăzut cu 16,8%, la 930,7 milioane de lei (210,6 milioane de euro).

Ministerul Economiei deţine o participaţie de 70% la Romgaz, în timp ce Fondul Proprietatea are 10% din acţiuni. Fondul şi-a redus în luna iunie participaţia la Romgaz, în urma vânzării a aproape 5% din acţiunile companiei pentru 644,6 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *