Acasă » Termo » Minerit » Producătorii americani de energie iau cărbune din Rusia

Producătorii americani de energie iau cărbune din Rusia

18 iulie 2014
Electricitate
energynomics

Atunci când cel mai mare producător de electricitate din New Hampshire a avut nevoie de reconstituirea stocurilor de cărbune după o iarnă deosebit de rece, a apelat la Rusia mai degrabă decât la Appalachia în nord-estul SUA sau la Wyoming’s Powder River Basin, scrie Bloomberg.

Companiile de utilități din SUA se bat pentru cărbune, într-un ritm ce va crește importurile cu 26% în acest an, pe măsură ce blocajele de cale ferată împiedică livrările, iar cererea de energie electrică creşte, odată cu ritmul economiei. Rusia, al treilea cel mai mare exportator de combustibil, își va crește livrările în acest an cu 3,9% la 106 milioane de tone metrice, prognozează IHS Energy, parte din planul președintelui Vladimir Putin de a extinde rolul Rusiei pe piața mondială a cărbunelui.

„Toată lumea este conștientă de faptul că o serie de uzine au stocuri mici, astfel încât veți auzi de cărbune din Rusia și veţi spune,’Oamenii trebuie să fie într-adevăr într-o situaţie disperată,’” a spus James Stevenson, director pentru piaţa cărbunelui din America de Nord la IHS.

Relații politice reci, relații comerciale calde

Centrala electrică din New Hampshire a refuzat sa divulge cantitatea de cărbune pe care a cumpărat-o din Rusia. Însă documentele americane de livrare arată că au fost aduse 38.500 de tone metrice de cărbune. „Un transport de cărbune, care a îndeplinit nevoile noastre operaționale și economice, a fost contractat din Rusia „, a fost tot ceea ce firma de utilități a fost dispusă să declare.

Relațiile SUA-Rusia sunt la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece după anexarea de către Rusia a zonei Crimeea din Ucraina. Statele Unite și Uniunea Europeană au impus sancțiuni asupra companiilor și persoanelor fizice din cercul lui Putin și au în vedere sancțiuni suplimentare.

Cărbunele din Rusia este atractiv pentru producătorii de energie pentru că emite mai puțin de sulf decât alţi cărbuni, ceea ce face mai ușoară respectarea normelor de mediu și are un conținut caloric ridicat, ceea ce înseamnă că poate produce mai multă putere pe unitatea de combustibil consumată, a spus Stevenson.

În 2012, Putin a promis să fie investite 120 de miliarde de dolari din fonduri publice și private pentru a extinde capacitatea de exploatare minieră de cărbune din Rusia și pentru stimularea exporturilor până în 2030. Rusia dispune de a doua cea mai mare rezervă de cărbune, după SUA.

Disponibilităţile abundente de gaze naturale ale Rusiei, de asemenea folosite pentru a genera electricitate, îi permit să inunde piața cu cărbune transportat pe mare, spune Departamentul de Energie al SUA. Exporturile din Rusia au avansat cu 94% din ianuarie 2010 şi până în luna mai, conform datelor obţinute de Bloomberg.

30 de milioane de tone de cărbune, arse din rezerve în trei luni

Companiile de utilitati americane au ars 30 de milioane de tone de cărbune din stocuri în primul trimestru, arată datele EIA. Luna martie a fost cea mai rece lună din 2002 în cele 48 de state nedespărțite de pe continent ale SUA, spune Centrul Național pentru Date Climatice, crescând cererea de energie. În primăvară, o creștere a transportului de petrol și etanol a blocat căile ferate și a incetinit eforturile depuse de producătorii de curent electric de se re-aproviziona.

Unele companii de utilități au până la 20 de zile de consum în reserve, spune Bill Davison, vicepreședinte pentru vânzări de cărbune la Alpha Natural Resources Inc. Tennessee Valley Authority a încetinit temporar activitatea centralei Bull Run în Mai pentru a-și reface rezervele, a spus Vicen Stroud, director în cadrul companiei.

După cinci ani de letargie, importurile sunt iar afaceri bune pentru transportatori

Producătorii de energie au pus accent pe siguranța livrărilor, fie că este vorba de cele interne sau de importat, în timp ce încearcă să crească stocurile și să navigheze prin serviciile feroviare spot, a declarat Frank Kolojeski, director de marketing la Export Commodities International Inc, o firmă de brokeraj în Marlton, New Jersey . „O mulțime de companii au fost reticente în a cumpăra cărbune la fața locului deoarece nu au fost sigure că va fi livrat”, a spus el.

America a importat 34 milioane de tone de cărbune în 2008, un an în care acest combustibil a reprezentat 48% din producția de energie electrică, arată datele guvernamentale. Achizițiile externe au scăzut la 8,9 milioane de tone de anul trecut în timp ce ponderea cărbunelui în consumul de energie electrică a scăzut la 39%, în timp ce consumul de gaze a crescut.

Cumpărătorii de cărbune, producătorii și transportatorii au reacționat la scăderea importurilor prin încetinirea activității sau relocarea activelor. „Toată lumea s-a obișnuit cu hibernarea în ultimii cinci ani”, a spus Kolojeski. „Dintr-o dată a existat o creștere a cererii. I-a luat pe toți prin surprindere. „ În decembrie rezervele de cărbune au scăzut sub 60 de zile pentru prima dată din vara anului 2011, spun statisticile Departamentului Energiei.

Importuri mai mari cu 71%; Columbia și Indonezia conduc topul furnizorilor

În primul trimestru, cea mai recentă perioadă pentru care sunt disponibile date, importurile SUA au crescut cu 71% la 2,4 milioane de tone, arată datele EIA. Companiile din SUA găsesc oferte foarte avantajoase pentru că există o supra-ofertă, a spus Stevenson. „Într-un anumit sens, s-a mers la sigur cu cărbunele din Rusia”, a spus el.

Prețul cărbunelui a scăzut cu 17% în portul australian Newcastle, prețul de referință din Asia, ajungând la 69.65 dolari o tonă metrică. Prețul cărbunelui cu livrare anul viitor pentru nord-vestul Europei este în scădere cu 10%, la 77.85 dolari.

Piața mondială a cărbunelui transportat pe mare ar putea crește cu 4,6% în acest an la 997 milioane de tone metrice și ar putea ajunge la un record de 1 miliard de tone, apreciază Englewood, a companie de informații din Colorado. Indonezia este cel mai mare vânzător de cărbune, urmată de Australia, potrivit IHS.

Columbia a reprezentat 67% și Indonezia 23% din importurile americane de cărbune în primul trimestru, conform EIA. În cele 48 de state, cele mai multe transporturile străine au venit prin Tampa, Florida, urmate de Boston, spune EIA.

„Dacă sunteți pe coasta Atlanticului, aveți o șansă de a cumpăra cărbune din import„, a spus Stevenson. „Dacă ești o companie de utilități trebuie să acționezi acum și de-a lungul a celei de-a doua jumătăți a anului în cazul în care va fi o iarnă mai rece decât anul trecut.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *