Cele mai mari salarii se câştigă în industria petrolieră şi a gazelor, unde în luna mai salariul mediu net a fost de 5.512 lei, cele mai mici salarii fiind în industria ospitalieră (959 de lei), conform datelor Institutului Național de Statistică (INS),preluate de zf.ro.
Pe lângă salarii, este importantă şi capacitatea de absorbţie a forţei de muncă, la acest capitol conducând detaşat industria IT, unde există o cerere foarte mare pentru programatori.
Unul din opt angajaţi din România este vânzător, lucrător comercial, şofer sau muncitor necalificat în industria confecţiilor, numărul total de salariaţi care au în prezent aceste slujbe fiind de aproape 650.000 de persoane, potrivit datelor extrase de Inspecţia Muncii cu ajutorul aplicaţiei Revisal, programul care numără salariaţii şi contractele de muncă active din economie).
Cei mai mulţi angajaţi români ocupă funcţia de vânzător, având în vedere că pentru această ocupaţie există peste 160.000 de salariaţi pentru care companiile plătesc taxele şi impozitele „la zi“, majoritatea (98%) lucrând în sectorul privat. De asemenea, peste 65.000 de salariaţi români lucrează ca agenţi de vânzări.