ExxonMobil și OMV Petrom vor începe forajul sondei Domino-2 în zona de mare adâncime a blocului Neptun, la 200 de kilometri de țărmul românesc al Mării Negre, arată un comunicat de presă comun al celor două companii. Fiecare dintre firme deține 50% din sectorul de apă adâncă al blocului Neptun.
Platforma Ocean Endeavour (foto) va fora în ape cu adâncimea de circa 800 de metri. Forajul va ajuta la colectarea datelor necesare evaluărilor privind dimensiunea și viabilitatea comercială a zăcământului de gaze descoperit de sonda de explorare Domino-1, în 2012.
“Dacă descoperirea se dovedește a fi viabilă comercial, ExxonMobil va folosi experiența sa globală în explorare în ape de mare adâncime și expertiza sa în execuția proiectelor pentru a asigura dezvoltarea resurselor într-o manieră sigură, responsabilă față de mediul înconjurător și în timp oportun”, a spus John Knapp, Director General al ExxonMobil pentru România.
“Ne vom folosi de experienţa de peste 40 de ani în apele de mică adâncime din Marea Neagră pentru a contribui la succesul unui proiect de pionierat precum Neptun Deep”, a spus Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabilul de Explorare şi Producţie.
„Suntem hotărâți să investim semnificativ în explorarea, dezvoltarea și producția de hidrocarburi pentru a asigura resurse interne de țiței și gaze pentru România”, a completat el.
Zona de apă adâncă a blocului Neptun se întinde pe o suprafață de aproximativ 7.500 kilometri pătrați, cu adâncimi ale apei care variază între 100 și 1.700 metri.