Acasă » Regenerabile » Eolian » Dobrogea devine cea mai mare zonă eoliană din Europa Centrală și de Est

Dobrogea devine cea mai mare zonă eoliană din Europa Centrală și de Est

23 iulie 2014
Electricitate
energynomics

Dobrogea a devenit cea mai importantă zonă eoliană din Europa Centrală și de Est, județul Constanța fiind împânzit cu sute de turbine, ce au fiecare o putere de câte 2,5MW, în zone precum Cogealac, Fântânele, Peștera, Independența, Chirnogeni, Siliștea, Târgușor sau Crucea, scrie Agerpres.

În pofida restricţionării sistemului de subvenţionare cu certificate verzi, încă există investiţii în stadiul de proiect. Cele mai numeroase au fost deja definitivate. Unul dintre cele mai mari parcuri eoliene funcționale din județul Constanța este în zona Cogealac-Fântânele, cu 240 de turbine și o capacitate totală instalată de 600 MW, în condițiile în care un reactor al Centralei Nuclearo-Electrice Cernavodă are puterea electrică de circa 700 MW.

La Peștera, conform primarului comunei, Valentin Vrabie, funcționează un parc eolian format din 30 de turbine, pentru alte 270 existând autorizații de construire. Investitorii în parcurile eoliene din Dobrogea sunt companii în general cu capital străin, din Cehia, Spania, Portugalia, Germania, Franța și alte țări europene.

Potrivit directorului executiv al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța, Dănuț Jugănaru, în Dobrogea este vorba de un surplus de energie produsă prin forța vântului, care nu ar mai putea fi preluat de sistemul energetic național.

„Din informațiile pe care le avem noi, în această zonă din România, adunând toate parcurile, este deja cel mai mare parc eolian din Europa Centrală și de Est. (…) Problema care se pune însă este dacă ar mai putea fi extinse aceste parcuri eoliene cu noi investiții, în măsura în care Transelectrica mai poate sau nu să absoarbă în sistemul energetic național noi surse de energie eoliană. Se pare că și-a atins maximul referitor la cât poate sistemul nostru național să preia”, a declarat, pentru Agerpres, reprezentantul CCINA.

Pentru energia regenerabilă produsă în țara noastră în 2013, Transelectrica a emis pentru producători 10,1 milioane de certificate verzi, potrivit datelor postate pe site-ul OPCOM, operatorul pieței de energie electrică.  Producția de energie regenerabilă a ajuns la un nivel-record la finele anului trecut, când capacitatea totală a proiectelor existente în sistem a atins 4.255 de MW, fiind cu 82% mai mare decât la sfârșitul anului 2012, potrivit datelor Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

Între timp, însă, sistemul de subvenţionare cu CV-uri a fost drastic diminuat şi este greu de crezut că noile proiecte vor fi finalizate, randamentul investiţiei fiind de cele mai multe ori negativ, şi, prin urmare, neinteresant pentru băncile finanţatoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *