Preţul futures al petrolului brut american (West Texas Intermediate – WTI) a scăzut sub 100 de dolari barilul săptămâna trecută, însă unii analişti consideră că acesta nu va rămâne la nivelul actual multă vreme.
Kent Moors, strateg pe energie globală în cadrul Money Morning, anticipează că preţul petrolului ar putea ajunge chiar la 200 de dolari barilul, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina, respectiv al conflictelor din Orientul Mijlociu, conform Bursa.
„Ori de câte ori apare un conflict într-o ţară producătoare de petrol, preţul petrolului creşte”, spune Kent Moors, adăugând: „Este unul dintre modelele cele mai previzibile din pieţe”.
Luna trecută, Adam Slater, senior economist la Oxford Economics, preconiza, la rândul său, că tensiunile dintre Rusia şi Occident, generate de conflictul din Ucraina, ar putea duce preţul petrolului la peste 200 de dolari barilul.
„Suspendarea relaţiilor comerciale cu Rusia, al doilea mare exportator de petrol din lume, ar crea o criză globală pe segmentul energiei, cu efecte de răspândire în Europa”, a precizat Slater, adăugând: „Într-un asemenea caz, preţul mondial de ţiţeiului ar putea trece de 200 de dolari/baril, iar cel al gazului va spori semnificativ”.
Preţul ţiţeiului a urcat în ultima zi a săptămânii trecute, pe pieţele din New York şi Londra, după ce, joi, preşedintele american Barack Obama a autorizat atacurile aeriene în Irak – al doilea producător major din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
Obama a declarat că SUA vor ataca dacă militanţii se vor îndrepta către oraşul kurd Erbil, unde Statele Unite au personal diplomatic.
T. Boone Pickens, fondator al „BP Capital Management”, este de părere că, în situaţia în care petrolul din Irak nu va mai ajunge pe pieţe, cotaţia acestei materii prime ar putea atinge 150-200 de dolari pe baril. Vineri, la New York Mercantile Exchange, preţul petrolului WTI cu livrare în septembrie a urcat cu 0,8% la ora 06:53, ajungând la 98,10 dolari/baril. La ICE Futures Europe din Londra, cotaţia ţiţeiului cu livrare în septembrie a crescut cu 0,9% în prima parte a zilei, la 106,39 dolari/baril.
Amintim că, în luna iunie, preţul petrolului Brent a crescut cu 2,7%, acesta fiind cel mai important avans din ultimele zece luni. Avansul a venit în condiţiile în care militanţii islamişti au ocupat oraşul irakian Mosul, avansând către Bagdad. Irakul a extras 3 milioane de barili de petrol pe zi, în iulie, comparativ cu 9,82 milioane de barili, cât a pompat Arabia Saudită, cel mai mare producător din OPEC.