Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Senatul va dezbate introducerea totală în legislație a directivelor europene pentru energie

Senatul va dezbate introducerea totală în legislație a directivelor europene pentru energie

19 august 2014
Consumatori
energynomics

Într-o scrisoare adresată Senatului, ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul solicită președintelui camerei, Călin Popescu Tăriceanu, să analizeze posibilitatea demarării procedurilor necesare în vederea organizării unei sesiuni extraordinare în care să fie adoptat Proiectul de lege pentru modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012, a Legii petrolului 238/2004, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Transelectrica şi Transgaz, relatează Mediafax.

Senatul va dezbate proiectul guvernului de introducere în legislația națională a directivelor europene, proiect depus la Senat pe 9 iulie, în sesiunea extraordinară din 25 august. Termenul de modificare a legilor amintite în acord complet cu regulile europene era 3 martie 2011, dar la acea data abia erau în dezbatere niște proiecte de lege care nu au mai fost finalizate.

În vara lui 2012 a fost trecută Legea 123, cadru insuficient pentru trecerea în legislație a tuturor normelor europene. Spre exemplu, printre multe altele, Comisia Europeană a spus că România nu respectă articolul potrivit căruia consumatorii au dreptul de a primi toate datele pertinente privind consumul, și nici pe cel privind protecția consumatorilor vulnerabili.

Ținta era ca Directiva 2009/72/CE privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă a sectorului gazelor naturale să fie transpuse total, lucru ce nu s-a realizat, în opinia Comisiei Europene (CE), care a și sesizat pe acest subiect Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pe 17 iulie 2013.

Dacă până pe 29 august transpunerea va fi realizată complet, sancțiunea de 30.200 de euro pentru fiecare zi de întârziere de la data hotărârii CJUE care a constatat neîndeplinirea obligațiilor va fi retrasă, mai notează Mediafax.

În urma transpunerii în legislație a normelor europene se va modifica, spre exemplu, regimul juridic al rețelelor de transport. Cu alte cuvinte, noile rețele de transport de energie electrică care vor fi realizate din resursele unui operator de transport nu vor mai reprezenta proprietate publică a statului, devenind proprietate private a operatorului. Cât privește transportul gazelor, regimul de proprietate publică este limitat doar la conductele de transport care sunt parte a Sistemului Național de Transport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *