Acasă » Electricitate » Distribuţie » ANRE restricționează contractele cu energie cu termeni variabili

ANRE restricționează contractele cu energie cu termeni variabili

Autoritatea de reglementare în domeniul energiei (ANRE) a adoptat un ordin privind noi reguli de tranzacţionare pe OPCOM prin care interzice, de la 1 ianuarie 2015, încheierea de contracte cu preţuri şi cantităţi variabile, conform Bursa. Majoritatea furnizorilor de electricitate consideră că piaţa primeşte o lovitură grea întrucât nu vor mai putea fi încheiate contracte pe termen lung.

Mai mulţi traderi au explicat pentru cotidianul Bursa: „Până acum am încheiat contracte pe termen lung pe OPCOM cu cantităţi şi preţuri variabile. Nicio companie nu vinde energie cu preţ fix pe termen lung. Toţi utilizează diverse formule de ajustare în funcţie de evoluţia cotaţiilor OPCOM.

În plus, producătorii de energie eoliană şi solară nu au cum să comercializeze cantităţi fixe. Producţia lor este fluctuantă şi cu greu poate fi prognozată. Vor dispărea contractele pe termen lung şi se va «umfla» piaţa spot şi cea de echilibrare”.

Surse din ANRE au explicat că noul regulament de tranzacţionare îi va forţa pe operatori să îşi ajusteze necesarul pe piaţa spot, piaţa intra-zilnică şi piaţa de echilibrare: „Legea energiei obligă la tranzacţionarea transparentă şi nediscriminatorie pe piaţa centralizată. Ca să fie transparente, tranzacţiile trebuie să vizeze cantităţi şi preţuri ferme. Nimic nu-i împiedică pe furnizori să contracteze energia pe termen lung. Doar că trebuie să-şi schimbe strategia cu care «joacă» pe piaţă”.

1 thoughts on “ANRE restricționează contractele cu energie cu termeni variabili”

  1. Exista interdicția de contractare la prețuri si cantității nedeterminate și în anterioarele regulamente. Citiți ordinul ANRE nr.6 din feb 2011.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *