Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare

Sector

Autoritate publică

Oameni cheie

Constantin Popescu - Presedinte

Atribuții

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) reprezintă autoritatea naţională în domeniul reglementării, autorizării şi al controlului activităţilor nucleare din România. CNCAN are personalitate juridică şi se află în subordinea Primului Ministru. CNCAN deţine o experienţă bogată, de peste 30 de ani, în domeniul său de competenţe, şi deţine rol important în asigurarea respectării cu stricteţe a cerinţelor de securitate nucleară şi de radioprotecţie în România. CNCAN urmăreşte îndeplinirea prevederilor Legii 111/1996 privind desfăsurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu completările ulterioare. CNCAN asigură expertiza tehnică şi interfaţa de specialitate, în relaţiile României cu organismele şi organizaţiile internaţionale (AIEA, CE, WENRA, OECD/NEA etc.). De asemenea, CNCAN asigură cooperarea cu autorităţile similare din alte ţări, pentru implementarea Acordurilor Guvernamentale, în sfera de competenţe ale reglementatorului pentru sectorul nuclear.
La nivel naţional, CNCAN este responsabil cu elaborarea Raportului Naţional pentru Convenţia de Securitate Nucleară şi prezentarea acestuia în faţa comunităţii internaţionale, precum şi cu elaborarea Strategiei de Securitate Nucleară a României.

Contact

Str. Lt. Zalic Nr. 4, Sector 6, București
+4.021.316.05.72
Disclaimer