Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Conflictul ucrainean obligă statele est-europene să majoreze stocul de gaze

Conflictul ucrainean obligă statele est-europene să majoreze stocul de gaze

16 septembrie 2014
Consumatori
energynomics

Statele din Europa de Est, de la Polonia până la Serbia, își suplimentează stocurile de gaze naturale, după ce Rusia a redus livrările în urma conflictului cu Ucraina și au sporit temerile privind o eventuală întrerupere în această iarnă, transmite Bloomberg.

România are o producție internă considerabilă, iar volumele stocate în depozite sunt în prezent de 2,5 miliarde de metri cubi și vor ajunge aproape de 2,8 mmc în următoarele săptămâni. Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a anunțat că România are suficiente stocuri de gaze pentru perioada de iarnă, iar importurile de gaze ruseşti sunt nesemnificative, astfel încât sistarea livrărilor de gaze ruseşti nu va avea efecte asupra consumatorilor. Oficialul a declarat că lacurile de acumulare sunt în prezent la circa 95% din capacitate, iar investițiile recent încheiate de Trangaz la Urziceni au îmbunătățit capacitatea de înmagazinare și extracție a României.

Livrările de gaze din Federația Rusă către România au fost reduse vineri cu 5% față de ceea ce era planificat, fără ca partea română să fi primit vreo motivație din partea rușilor. Joi, companiile de gaze din Polonia și Slovacia au anunțat că livrările de gaze din Rusia au fost reduse cu 24%, respectiv cu 10% față de cantitatea din contracte.

Depozitele subterane din Cehia și Polonia sunt pline, în timp ce Slovacia își va majora capacitatea de stocare în următoarele zile, au anunțat companiile energetice din aceste state.

Serbia, ale cărei depozite au o capacitate de 450 milioane de metri cubi de gaze, ar putea cere vecinei Ungaria să stocheze până la 200 milioane metri cubi în rezervoarele sale, conform ministrului sârb al Energiei, Aleksandar Antic.

Chiar dacă nivelul dependenței statelor din Europa de Est de gazul rusesc venit din Ucraina variază, regiunea ca întreg depinde mai mult de livrările Gazprom decât Europa Occidentală. Importatorii de gaze din Slovacia și Polonia — țări care furnizează în flux invers gaze Ucrainei, după ce Rusia a stopat livrările în iunie — s-ar putea confrunta în următoarele zile cu un declin al volumelor de gaze naturale livrate.

“Doar Lituania are suficiente capacități de stocare pentru a supraviețui în timpul iernii fără gaz rusesc. Alte state din Europa Centrală și de Est nu au suficiente capacități de stocare”, a declarat analistul Mikhail Korchemkin de la East European Gas.

Bulgaria și Serbia sunt în mod special expuse la întreruperi, deoarece sunt aproape complet dependente de gazele rusești care vin prin Ucraina.

Ca rezultat, guvernele din Sud-Estul Europei au fost reticente în a opri pregătirile pentru proiectul South Stream al Gazprom, destinat să transporte gaze pe sub Marea Neagră din Rusia și să intre în UE prin Bulgaria, ocolind Ucraina.

Autoritățile se bazau pe gazoductul de 2.446 kilometri pentru a spori securitatea furnizării, dar au oprit construcția în urma lobby-ului de la Bruxelles.

În Serbia, unde zeci de mii de gospodării depind parțial sau complet de electricitate pentru încălzire, reducerea livrărilor de gaze ar duce la majorarea semnificativă a consumului de electricitate, care ar destabiliza sistemul energetic național, a avertizat fostul ministru sârb al Energiei, Petar Skundric. În cazul opririi livrărilor, capacitățile de stocare din Serbia ar acoperi în timpul iernii consumul pentru 45 de zile.

În Cehia, capacitățile de stocare sunt pline, cu o lună înainte de data prognozată, conform firmei germane RWE AG, care operează 92% din sistemul subteran de stocare al țării.

Și compania poloneză de utilități, Polskie Gornictwo Naftowe i Gazownictwo, a anunțat că sunt pline capacitățile de stocare.

“Vedem o poveste similară în Europa emergentă — Polonia, Slovacia, Ungaria și România — deoarece Rusia încearcă să limiteze orice excedent de gaz disponibil în regiune pentru a opri fluxul invers spre Ucraina”, a apreciat economistul Timothy Ash, de la Standard Bank Group Ltd. în Londra.

Compania slovacă SPP a anunțat că până acum livrările sunt suficiente pentru a acoperi toate necesității țării, iar capacitățile de stocare sunt aproape pline.

Livrările de gaze către Austria au fost reduse joi cu 15%, a anunțat Robert Lechner, purtător de cuvânt al companiei energetice OMV. Acesta a adăugat că firma obține o cantitate de gaze naturale mai mare decât are nevoie și capacitățile de stocare sunt aproape pline.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *