Procurorii Parchetului Curții de Apel Ploiești fac percheziții, joi, la sediul rafinăriei Lukoil din Ploiești, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, cu un prejudiciu estimat de anchetatori la aproximativ 230 de milioane de euro, afirmă surse judiciare, citate de Mediafax.
Într-un comunicat transmis de Parchetul Curții de Apel Ploieşti este precizat că au loc 23 de percheziţii la sediile societăţilor comerciale S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. Ploieşti, S.C. LUKOIL ENERGY & GAS ROMÂNIA S.R.L., S.C. LUKOIL LUBRICANTS EAST EUROPE S.R.L., S.C. AGENŢIA LUKOM-A-ROMÂNIA S.R.L., S.C. TP LOG SERVICES S.R.L., toate din municipiul Ploieşti.
Lukoil Europe Holdings, din grupul petrolier rus Lukoil, deține 97,1% din capitalul social al rafinăriei Lukoil din Ploiești, iar alți acționari cumulează restul de 2,89% din titluri.
Grupul rus mai deține în România şi o reţea de peste 300 de benzinării.
Rafinăria din Ploiești a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de 5,51 miliarde de lei, în scădere cu 20,4% de la nivelul de 6,93 miliarde de lei din 2012.
Anul trecut, Petrotel-Lukoil a înregistrat pierderi de 928,8 milioane de lei, de 3,3 ori mai mari față de pierderile de 274,4 milioane de lei din 2012.