Divizarea producătorului de energie termică ELCEN s-a încheiat, părţi din patrimoniul acestuia fiind transferate către Electrocentrale Constanţa şi Electrocentrale Titan, nou înfiinţate, societatea rămasă şi Electrocentrale Constanţa urmând să treacă la autorităţile locale şi să fuzioneze cu RADET.
„Procesul de divizare a fost finalizat marţi, 30 septembrie, când s-au înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti noile companii desprinse din ELCEN, precum şi Actul Constitutiv modificat al Electrocentrale Bucureşti. În urma divizării ELCEN, au rezultat trei societăţi: Electrocentrale Bucureşti, Electrocentrale Constanţa şi Electrocentrale Titan”, se arată într-un comunicat al ELCEN.
Astfel, statul român rămâne acţionar majoritar al Electrocentrale Bucureşti (97,51%) prin intermediul Departamentului pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei, în timp ce Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz, cu sediul în Mediaş, va deţine 2,49% din acţiuni.
ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din Capitală şi din ţară
În ceea ce priveşte cele două societăţi nou formate, statul român este unic acţionar al Electrocentrale Constanţa (100%) şi deţine 28,8% din titluri în cadrul Electrocentrale Titan, unde restul acţionarilor sunt Electrocentrale Grup (70,47%), respectiv Romgaz (0,73%).
Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) rămâne cu 4 dintre CTE-urile care deservesc Bucureştiul, respectiv Centrala Termoelectrică Vest, Centrala Termoelectrică Sud, Centrala Termoelectrică Grozăveşti, Centrala Termoelectrică Progresu, precum şi cu Uzina de Reparaţii.
Electrocentrale Constanţa deţine Centrala Termoelectrică Palas şi reţelele de transport al energiei termice care deservesc oraşul Constanţa, precum şi alte bunuri/active din patrimoniul ELCEN, în timp ce Electrocentrale Titan deţine Centrala Termoelectrică Titan şi Centrala Termoelectrică Fântânele, precum şi alte bunuri/active din patrimoniul ELCEN.
După divizare, regiile – RADET Bucureşti şi RADET Constanţa vor fi transformate în societăţi comerciale, iar acţiunile Electrocentrale Bucureşti şi Electrocentrale Constanţa vor trece din proprietatea privată a statului român către Primăria Municipiului Bucureşti, respectiv Primăria Municipiului Constanţa, urmând apoi fuziunea dintre cele două societăţi şi firmele rezultate din reorganizarea celor două regii.
ELCEN a fost înfiinţată pe 18 decembrie 2002, ca filială a Termoelectrica, prin reorganizarea acestei societăţi comerciale. În prezent, Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie, este acţionarul majoritar al ELCEN, deţinând 97,51% din titlurile companiei.
ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din Capitală (90%) şi din ţară (40%). Societatea asigură şi 4,8% din energia electrică produsă la nivel naţional. În primele opt luni ale acestui an, ELCEN a înregistrat o producţie de energie termică de 2,8 milioane Gcal, respectiv 1,67 milioane MW/h de energie electrică.
În primul semestru din 2014, ELCEN a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ un miliard de lei (circa 227 milioane de euro).