Uniunea Europeană (UE) lucrează la stabilirea unui sistem de monitorizare şi control a tuturor tranzacţiilor cu energie şi gaze de pe teritoriul său, atât cele de pe bursele specializate, cât şi cele directe, pe termen lung, încheiate în urma unor negocieri.
Acest nou organism european, numit REMIT, ar avea de fapt ca scop, conform unor surse din piaţă, să controleze la sânge înţelegerile încheiate de Gazprom pe teritoriul UE, conform Bursa.
UE a deschis, în urmă cu un an, o anchetă anti-trust împotriva Gazprom, grupul rus fiind acuzat că practică preţuri de monopol. De asemenea, Uniunea a solicitat companiei ruseşti să renegocieze cu mai multe state europene acordurile semnate pentru construcţia gazoductului South Stream, susţinând că acestea încalcă legislaţia europeană aferentă Pachetului III Energie.
Forul european nu a dat vreo rezoluţie în urma deschiderii anchetei împotriva Gazprom, folosind investigaţia ca armă împotriva gigantului rus, pe fondul conflictului ruso-ucrainean.
Conform surselor noastre, despre REMIT se vorbeşte de prin 2011, dar abia în ultimul an ar fi fost accelerate analizele privind implementarea sistemului de monitorizare.
Sursele citate mai afirmă că nici marile companii energetice integrate vertical nu se simt prea bine întrucât, prin sistemul de monitorizare REMIT, ar fi vizate şi preţurile de transfer intra-grup pentru toate produsele energetice.
Autorităţile de reglementare din alte ţări nu au controlat neapărat, până acum, preţurile, cât fluxurile energiei şi gazelor. Astfel, prin REMIT, Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) va avea acces la mult mai multe detalii din contracte, care, conform surselor noastre, ar urma să înmulţească anchetele privind practicarea preţurilor de dumping sau posibile înţelegeri pe piaţă.
Sursa
Bursa