Producţia de gaze din Marea Neagră trebuie să înceapă în doi-trei ani, altfel va fi prea târziu şi nu vom mai putea scoate niciodată acele resurse, a declarat, luni, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
El a participat la o conferinţă online pe tema tranziţiei energetice, organizată de Consiliul Investitorilor Străini (FIC).
„Nu ne permitem luxul să amânăm investiţiile în exploatarea gazelor din Marea Neagră, impactul asupra economiei ar fi uriaş. Predicţia mea este că dacă nu începem exploatarea în doi, maximum trei ani, nu va exista niciodată o producţie de gaze în partea românească a Mării Negre”, a spus oficialul ANRE.
Aceasta deoarece legislaţia europeană se schimbă foarte repede, a argumentat el.
„Piaţa se schimbă şi mai repede, iar noi trebuie să putem reacţiona la fel de repede. Altfel, eforturile noastre vor fi tardive şi fără niciun rost”, a completat Nagy-Bege, potrivit Agerpres.
La rândul ei, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, prezentă la aceeaşi conferinţă, a susţinut că 2021 este un an esenţial pentru producţia de gaze din Marea Neagră.
„România este o ţară cu o vastă tradiţie în resursele energetice şi trebuie să joace un rol esenţial în tranziţia energetică, iar gazul natural are o importanţă deosebită. De asemenea, cred că este nevoie de un context local favorabil. Timpul nu este de partea noastră şi am rămas în urmă. Aşa că 2021 este un an crucial”, a spus Verchere, care este şi vicepreşedinte al FIC.