Cantitatea de deşeuri electrice şi electronice (DEEE) colectată la nivelul anului 2020, în numele producătorilor Ecotic, s-a ridicat la 32.753 de tone, echivalentul unei rate de colectare de 47%, arată datele companiei publicate pe propria pagină de Internet.
Conform rezultatelor centralizate, în cazul deşeurilor de acumulator şi baterii (DBA), cantitatea colectată anul trecut a ajuns la 750 de tone, ceea ce reprezintă o rată de colectare de 46,6%.
„Volumul de DEEE colectat anul trecut a contribuit la atingerea cotei de 200.000 tone colectate de Ecotic de la începutul activităţii, cea mai mare cantitate colectată de o organizaţie a producătorilor din România. În ceea ce priveşte activităţile de promovare şi conştientizare, ne-am adaptat rapid la noile realităţi concentrându-ne pe activităţi online atât pentru producători şi parteneri, cât şi pentru publicul larg”, susţine Valentin Negoiţă, preşedintele Ecotic, conform Agerpres.
O acţiune de conştientizare derulată de reprezentanţii Ecotic este campania „Fii la tine-n ţară la fel ca afară!” care s-a derulat pe mai multe canale TV, Youtube, Facebook, lnstagram şi LinkedlN. Astfel, mesajul şi soluţiile de colectare propuse de Ecotic şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a ajuns la peste 13 milioane de români.
De asemenea, un moment important a fost lansarea în luna octombrie 2020 a numărului unic 021 9641, la care cetăţenii români pot afla cele mai bune soluţii de predare a deşeurilor electrice şi bateriilor, inclusiv prin reţeaua de peste 8.600 de puncte de colectare ale Ecotic şi Ecotic Bat.
„Anul 2020 a însemnat şi timp de analiză şi reflecţie. Astfel, organizaţia WEEE Forum, din care facem parte, a realizat împreună cu UNITAR studiul WEEE Flows 2020, care analizează fluxurile de DEEE pe plan internaţional. Acesta identifică situaţia existentă în ţările europene, inclusiv în România, problemele cu care ne confruntăm cu toţii în atingerea ţintelor de colectare şi face recomandări pentru îmbunătăţirea colectării de DEEE. Rezultatele bune ale anului trecut, realizate prin colaborarea constantă cu producătorii, retailerii, partenerii de colectare şi reciclare şi autorităţile de mediu, constituie un reper şi un imbold important pentru atingerea unor obiective şi mai ambiţioase in 2021, odată cu trecerea la ţinta de colectare de 65%”, afirmă Negoiţă.
Potrivit organizaţiei, atingerea ţintei de 45% a fost, şi în 2020, principalul obiectiv al Ecotic, pentru care s-au depus eforturi considerabile.
„Intrarea României în starea de urgenţă din luna martie s-a tradus prin sistarea campaniilor, suspendarea activităţii a circa 50% dintre colectori şi funcţionarea la capacitate redusă a celorlalţi. În ciuda acestor restricţii, Ecotic a fost alături de producători şi de publicul larg prin intermediul acţiunilor online. 2020 a fost şi un an al pregătirii contextului pentru creşterea ţintei de colectare de la 45% la 65% începând cu anul 2021. Dezvoltarea serviciilor de preluare a DEEE-urilor de la domiciliu a continuat şi în acest an, adăugându-se noi oraşe la cele deja existente”, menţionează Ecotic.
La nivelul anului 2020, sistemul de puncte de colectare a deşeurilor electronice a înregistrat o creştere în ciuda crizei sanitare, cu 475 de puncte noi amenajate în întreaga ţară.