Acasă » Interes general » Mediu » UE propune impozitarea suplimentară a carburanților pentru aviație

UE propune impozitarea suplimentară a carburanților pentru aviație

6 iulie 2021
Interes general
Gabriel Avăcăriței

Comisia Europeană pregătește măsuri pentru introducerea unei cote minime de impozitare la nivelul UE pentru combustibilii folosiți în aviație, în efortul de a-și atinge obiectivele tot mai ambițioase de combatere a schimbărilor climatice, arată un document obținut de Reuters.

Comisia Europeană elaborează o revizuire a impozitării energiei la nivel european, în cadrul unui pachet de măsuri pe care le va propune pe 14 iulie, pentru a atinge obiectivul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră ale UE cu 55% până în 2030, față de nivelurile din 1990.

Un proiect al Comisiei vizează combustibili pentru aviație, în prezent scutiți de taxe. Această scutire „nu este în linie cu provocările și politicile climatice actuale”, se menționează în document, care adăugă că aceste norme fiscale ale UE promovează combustibilii fosili raportat la sursele de energie verde și ar trebui reformulate pentru a susține obiectivele climatice ale blocului comunitar.

Propunerea introduce un nivel minim de impozitare la nivelul UE pentru produsele energetice folosite drept combustibil pentru aeronavele care zboară în UE.

Din 2023, ar fi introdusă o rata minimă de impozitare pentru combustibilul folosit în aviație, care au urma să crească treptat pe o perioadă de 10 ani. Proiectul de propunere nu precizează care va fi nivelul final de taxare.

Combustibilii sustenabili, inclusiv hidrogenul verde și biocombustibilii avansați, nu ar fi supuși taxelor minime ale UE în perioada respectivă de 10 ani.

Comisia a refuzat să comenteze proiectul de propunere, care ar putea fi modificat înainte de publicare.

Țările UE sunt responsabile de stabilirea impozitelor la nivel național, dar Bruxellesul poate stabili rate minime la nivel de bloc. Introducerea noilor taxe ar putea fi dificilă din punct de vedere politic. Modificările cotelor de impozitare din UE necesită aprobarea unanimă din partea celor 27 de țări din UE, ceea ce înseamnă că un singur stat le-ar putea bloca.

Taxele se vor baza pe conținutul energetic al combustibilului și pe performanța de mediu, ceea ce înseamnă că combustibilii poluanți ar deveni mai scumpi.

Scopul este de a încuraja companiile aeriene să înceapă trecerea la combustibili durabili, cum ar fi e-kerosenul, pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Utilizarea unor astfel de combustibili a fost îngreunată de costurile ridicate și reprezintă mai puțin de 1% din consumul de combustibil pentru avioane la nivel european.

În plus, luna viitoare sunt așteptate propunerile oficiale cu privire la cotele minime de combustibili durabili care ar urma să fie impuse companiilor aeriene.

Cel puțin deocamdată, cota minimă de impozitare a UE nu se va aplica zborurilor destinate exclusiv transporturilor de marfă sau „zborurilor de agrement” și „aviației de afaceri”. Inițial, aceasta s-ar aplica doar pentru utilizarea recreativă a unei aeronave sau companiilor care folosesc avioane în regim privat.

Proiectul de propunere ar introduce, de asemenea, cote minime de impozitare pentru combustibilii poluanți utilizați pentru navigație pe apă, pescuit și transport de mărfuri în UE.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *