Acasă » Interes general » Mediu » IFC sprijină finanțarea proiectelor de mediu din România și Serbia

IFC sprijină finanțarea proiectelor de mediu din România și Serbia

30 iulie 2021
Interes general
Gabriel Avăcăriței

Bogdan Tudorache

IFC este implicată într-un proiect de lansare a unor obligațiuni ecologice în cadrul căruia vor fi construite o serie de unități industriale și logistice în Serbia și România, cu certificare verde. Prin această investiție, IFC promovează un sector imobiliar eficient din punct de vedere energetic, de natură să asigure o mai bună sustenabilitate a pieței și se implică în activitățile dedicate schimbărilor climatice la nivelul ambelor țări, a anunțat instituția.

IFC a investit suma de 42,5 milioane Euro într-o emisiune de 500 milioane Euro de obligațiuni ecologice lansată de CTP N.V. (CTP), un dezvoltator de proiecte industriale și logistice durabile din Europa. Emisiunea de obligațiuni verzi a fost lansată de CTP în cadrul unui program de instrumente financiare pe termen mediu, în valoare de 4 miliarde Euro, listat pe bursa Euronext din Dublin pentru finanțarea activelor verzi care promovează modelul de creștere cu emisii de carbon reduse, rezilientă în fața schimbărilor climatice.

Dezvoltarea unei infrastructuri de natură să susțină activitățile comerciale și de afaceri, care să fie eficientă din punct de vedere energetic, are o importanță-cheie pentru abordarea provocărilor legate de schimbările climatice. Ca reacție, CTP va utiliza sumele provenite din investițiile IFC pentru a dezvolta o serie de proiecte imobiliare industriale și logistice sustenabile, certificate ecologic în România și Serbia.

Pe lângă susținerea standardelor de mediu înalte pe care CTP le are cu privire la proprietățile comerciale din România și Serbia, IFC va ajuta CTP să-și îmbunătățească si guvernanța corporativă și să-și optimizeze politicile de sustenabilitate, activitate care va include și un angajament de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până la sfârșitul anului 2021.

„CTP urează bun-venit IFC în rândurile investitorilor în obligațiunile sale ecologice. Atât România, cât și Serbia, constituie piețe importante pentru CTP. Obiectivul nostru de a crește poziția de lider pe piață a CTP, fiind si cel mai durabil dezvoltator de proprietăți industriale și logistice de pe aceste piețe, este pe deplin aliniat cu propriile obiective de dezvoltare ale IFC. Este un proiect de succes pentru amandoua părțile implicate”, a declarat Jan-Evert Post, Director pentru Finanțare și Relații cu Investitorii în cadrul CTP NV. „CTP va continua să fie un leader în domeniul mediului, social și guvernanță la nivelul sectorului de logistică și de industrie ușoară din Europa. Considerăm că sprijinul acordat de IFC constituie un puternic vot de încredere în eforturile noastre de a deveni o companie neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon și de a obține un loc de top în domeniile mediu, social și guvernanță.

România constituie un coridor semnificativ de transfer al bunurilor între Europa de Est și restul Uniunii Europene. Această țară constituie un important centrul logistic pentru Bulgaria și Moldova datorită distanțelor scurte și costurilor de transport scăzute. Serbia, pe de altă parte, deține un potențial semnificativ de dezvoltare ca hub industrial și logistic datorită amplasamentului său geografic, a rețelelor de transport și costurilor competitive ale forței de muncă, alături de angajați educați, multilingvi și cu cunostiinte tehnice.

„Țările din Europa Centrală și de Sud-Est sunt bine pozitionate pentru atragerea noilor investiții private în sectorul de producție, iar lanțurile valorice mondiale necesită acces la clădiri industriale verzi și la facilități logistice inteligente și prietenoase cu mediul”, a declarat Ary Naïm, Director Regional IFC pentru Europa Centrală și de Sud-est. „Cu această operațiune, ne propunem să semnalăm sprijinul nostru pentru cele mai bune practici de sustenabilitate, precum și pieței obligațiunilor ecologice ca instrument-cheie de finanțare a eforturilor de redresare ecologică”.

Portofoliul de investiții pe care IFC le-a angajat în Europa Centrală și de Sud-Est, la sfârșitul lunii iunie 2021, era de 2,474 miliarde USD. Investițiile IFC sunt răspândite în sectoare-cheie din economiile mai multor state, concentrându-se pe consolidarea și diversificarea instituțiilor financiare, a infrastructurii, a proprietății comerciale și sectoarelor de retail, precum și pe dezvoltarea capitalului privat și al fondurilor de capital de investiții.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *