Bogdan Tudorache
LIBERTY Galați, cel mai mare producător integrat de oțel din România, a raportat o serie de rezultate foarte solide pentru al doilea trimestru al acestui an, cu EBITDA (câștigul înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare) în creștere cu peste 60% față de trimestrul precedent, care a reprezentat cel mai bun rezultat înregistrat din 2008 și până în prezent.
Combinatul își ridică acum nivelurile de producție și a făcut progrese suplimentare în privința proiectelor strategice necesare transformării unității, pentru a se atinge neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de carbon, până în 2030.
Compania a raportat pentru trimestrul încheiat la 30 iunie 2021 o cifră de afaceri de 2,4 miliarde RON (492 milioane EUR) și EBITDA de 412 milioane RON (84 milioane EUR), în creștere cu 37% și respectiv 61% față de rezultatele bune din trimestrul încheiat la 31 martie 2021. Combinatul este în prezent în curs de creștere a producției către nivelul de 3 milioane de tone anual, de la aproximativ 2 milioane în 2020 și a livrat către clienți 566.000 de tone în T2, cu 7% mai mult decât în primul trimestru.
Echipa de conducere a făcut progrese suplimentare în pregătirea proiectelor majore, necesare îmbunătățirii infrastructurii existente a LIBERTY Galați și a calității portofoliului său de produse, precum și a inițiativelor strategice care vor sprijini transformarea Combinatului într-un furnizor de oțel neutru de carbon până în 2030.
Acest progres către CN30 va fi potențat de Memorandumul de Înțelegere, semnat în luna iulie, pentru crearea unui cadru de colaborare tehnică și de cercetare cu Centrul Român al Energiei, grupul internațional de inginerie MTAG Elveția, I.C.S.I. Râmnicu Vâlcea – un institut de cercetare și dezvoltare – și Adrem, o companie de servicii energetice orientată spre inovație, eficiență și durabilitate. Cadrul va promova, facilita și consolida eforturile colective ale partenerilor în cercetarea, inovarea și dezvoltarea afacerilor pentru noi tehnologii de producere de energie și combustibili în special pe bază de hidrogen.
„Echipa de la Galați a livrat din nou rezultate, construite pornind de la un început de an foarte bun, pentru ca acum să obțină o altă serie de rezultate-record. Am așteptări din partea echipei: să crească și mai mult producția și să contribuie la eforturile către atingerea obiectivelor GREENSTEEL și a adevăratei neutralități de carbon. În ultimele săptămâni – cât am fost la Galați și la București – m-am bucurat să lucrez împreună cu echipa și cu partenerii noștri, pentru a dezvolta strategia de transformare care va fi în centrul viziunii noastre globale GREENSTEEL”, a spus Sanjeev Gupta, Președinte Executiv al LIBERTY Steel Group.
„Aș dori să mulțumesc tuturor celor din echipa de la Galați pentru aceste rezultate extraordinare. Am îmbunătățit nu numai performanțele financiare și operaționale ci și calitatea produselor și serviciile pentru clienți. Acum ne vom concentra pe progresul proiectelor pe termen mediu și lung din călătoria noastră către neutralitatea emisiilor de carbon, precum și pe munca asiduă de a atrage tinerii noi colegi – muncitori și specialiști – care ne pot ajuta să ne pregătim pentru acel viitor”, a adăugat Aida Nechifor, Directorul General al LIBERTY Galați.