Bogdan Tudorache
Plafonarea facturilor la electricitate și gaze, măsură propusă de opoziție, ar fi o decizie dezastruoasă cu efecte nocive pe termen lung asupra investițiilor, a declarat, pentru Energynomics, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).
În țări precum Marea Britanie, totuși, autoritatea de reglementare în domeniul energiei, Ofgem, a plafonat prețurile, anterior – o măsură discutabilă pentru o țară capitalistă.
”Nu există să nu poți plafona din punct de vedere legal, însă, din perspectiva acțiunilor care apar, să vedem ce se întâmplă – dacă noi astăzi avem un deficit pe gaze de 25% și plafonăm…trei luni de zile e impropriu, dacă plafonezi, trebuie să plafonezi cel puțin până la primăvară – înseamnă șapte-opt luni…În momentul în care faci acest lucru, dai un semnal important pentru cei care fac investiții. Și mă refer aici în special la investiții de dezvoltare, creștere a factorului de recuperare pe zăcămintele de gaze, Marea Neagră, zăcăminte adânci care pur și simplu se vor opri…E valabil și pentru energie electrică și pentru gaze. Dacă eu nu mai fac nimic pentru a crește producția, și am un deficit de gaze de 25%, pentru trei ani deficitul va crește, probabil la peste 35%. Cel mai simplu e să dai o lege. Problema e care sunt efectele. Hai să vedem ce s-a întâmplat, de-a lungul timpului, la energia electrică…Acum suntem pe deficit. A, pot să supraimpozitez profiturile extrem de mari, sau să ajut consumatorii cu adevărat vulnerabili”, a declarat, pentru Energynomics, Dumitru Chisăliță.
”Rezolvările astea, de genul ‘blocăm totul’ nu sunt sănătoase pe termen lung”, a mai spus el.
Plafonarea prețului produce ca efect imediat stoparea investițiilor, care ar crește discrepanța viitoare între cerere și ofertă ducând la creșterea importurilor și la creșterea prețurilor.
”O astfel de decizie determină deschiderea căii către prețuri și mai mari în viitor, dar și către situații de criză determinate de diferența între cerere și ofertă”, a adaugat analistul.
El crede că pe termen scurt trebuie luate măsuri care să ajusteze imediat impactul asupra prețului, iar acestea nu pot să fie decât de natură fiscală – diminuarea TVA la nivelul valorii bugetate (astăzi se încasează TVA la nivelul unor valori ale facturilor mult peste cele prevăzute la începutul anului, astfel AEI consideră că se poate reduce TVA pentru următoarea iarnă până la un nivel în care nu este afectat bugetul, dar care poate însemna o bulă de oxigen pentru consumatori).
Totodată, ar trebui luate măsuri legislative (care încep să producă efect intr-o perioadă medie de timp) – îmbunătățirea cadrului legal care permite eliminarea sărăciei energetice și a abuzurilor, manipulării în piață (Legea Antisărăciei Energetice și a consumatorului vulnerabil, Rapoarte privind prețurile medii și tendințe ale prețurilor, regândirea GRP, gas release program – n.r.). În același timp, ar trebui luate măsuri administrative (care încep să producă efect într o perioadă medie de timp), precum prevenirea și sancționarea abuzurilor și manipulărilor din piață și stimularea investițiilor în noi capacități de producție (care încep să producă efect intr-o perioadă lungă de timp).