Membrii Confederaţiei Patronale Concordia îşi exprimă speranţa că momentul de criză politică pe care îl traversează România se va încheia cât mai repede.
„Aşteptările cetăţenilor, pe care şi mediul de afaceri le împărtăşeşte deopotrivă, sunt ca reprezentanţii lor în Parlamentul şi Guvernul României să pună în plan secund problemele de partid cât şi agendele politice imediate atunci când mize sociale şi economice cu impact major asupra vieţilor tuturor reclamă unitate şi colaborare. Doar astfel putem ca împreună, cetăţeni, autorităţi şi mediu de afaceri, să reuşim să profităm de momentul de creştere economică în care ne aflăm pentru a construi un viitor naţional şi european sustenabil şi productiv”, se arată într-o scrisoare deschisă semnată de membrii Concordia, transmisă Administraţiei Prezidenţiale şi partidelor parlamentare.
Potrivit documentului, am făcut cu toţii eforturi pentru a depăşi obstacolele ridicate de pandemie şi, în ciuda dificultăţilor, s-a reuşit revenirea rapidă la creştere economică.
„Este un moment de construcţie, nu de dezbinare. Prelungirea crizei politice ar putea însemna paşi mari înapoi, care să ne greveze viitorul. Presiunea pe cursul valutar, inflaţia, punerea în pericol a ţintei de reducere a deficitului, posibile sincope în implementarea PNRR sau absorbţia de fonduri europene ar putea deraia România din procesul de dezvoltare în care se află. Mai mult, transformarea digitală şi tranziţia la economia verde, ca şi alte reforme structurale încă necesare, vor fi greu de dus la capăt într-un climat de instabilitate şi fără o viziune comună de dezvoltare naţională”, spun reprezentanţii firmelor.
Stabilitatea şi predictibilitatea sunt elementele cheie ale deciziilor de investiţii, iar o criză politică prelungită ar putea afecta chiar şi proiectele aflate în curs de implementare, susţin aceştia. O astfel de criză vine doar să adauge la incertitudinea creată deja de pandemie, potrivit Agerpres.
„Concordia este promotor al dialogului pentru dezvoltare, convinsă că acesta este singurul mod în care se poate ajunge la o soluţie care să servească intereselor cetăţenilor. De aceea, membrii Concordia fac un apel la toţi liderii politici pentru a găsi o cale rapidă de a ajunge în cel mai scurt timp la numitorul comun care să asigure bunăstarea României şi a cetăţenilor ei, precum şi încrederea acestora că interesele lor primordiale, sociale şi economice, se află mai presus de mize şi calcule politice imediate”, se mai spune în scrisoare.
Concordia reprezintă 15 dintre cele mai importante sectoare ale economiei naţionale şi este partener de dialog social, reprezentativă la nivel naţional. Cu un total de peste 350.000 de angajaţi în peste 2.000 de firme mari şi mici, cu capital străin şi autohton, Concordia este singura organizaţie din România membră în BusinessEurope, Organizaţia Internaţională a Angajatorilor (IOE) şi Business at OECD (BIAC).