România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de reciclare a deșeurilor, care este de doar 14%, potrivit unui infografic al Monitorului Social. Doar Malta reciclează un procentaj mai mic din totalul deșeurilor municipale generate, și anume 6%, conform Asociației Energia Inteligentă (AEI).
Spre deosebire de România, alte state din regiune reușesc să recicleze în jur de o treime din deșeurile municipale – Polonia 34%, iar Bulgaria și Ungaria 35%. Campioana Uniunii Europene la reciclare este Germania, cu 68% rată de reciclare.
În ultimii ani, cantitatea de deșeuri nereciclate a ajuns la cote fără precedent, România producând 4,58 de milioane tone de deșeuri municipale nereciclate pe an – adică 12.500 de tone pe zi, potrivit Ambasadei Sustenabilității în România.
În medie, europenii produc 481 de kilograme de deşeuri municipale pe an, arată o analiză a Agenției Europene de Mediu.
Ideea de a transforma deșeurile urbane în energie este folosită în multe orașe ale lumii, cu succes. Acțiunea se numește Energie din Deșeuri (Waste to Energy).
Barcelona (Spania), Copenhaga (Danemarca), Pavia (Italia), Sheffield (Marea Britanie), Creta (Grecia) sau Jonkoping (Suedia) sunt doar câteva dintre exemplele de succes. La finalul anului 2019 erau în funcțiune, în Europa, peste 500 de fabrici de procesare și eliminare a deșeurilor municipale.
Și statele vecine sunt angrenate în această luptă contra deșeurilor. Doosan Heavy Industries & Construction și partenerul consorțiului Doosan Lentjes va finaliza în 2023 fabrica de energie din deșeuri din Olsztyn, Polonia. Iar Bulgaria a lansat o licitație pentru 150 de milioane euro fără TVA pentru construcția unei centrale combinate de căldură și energie electrică din Sofia, din fonduri europene, care va folosi un combustibil alternativ derivat din deșeuri procesate.