Acasă » Termo » Prețurile producției energiei termice avizate de ANRE cresc cu până la 96%

Prețurile producției energiei termice avizate de ANRE cresc cu până la 96%

29 octombrie 2021
Încălzire centralizată
energynomics

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noi prețuri de producție a energiei termice.

Creșterile de preț ale energiei termice sunt de până la 96% față de anul trecut, situație întâlnită la Bârlad. Prețurile de producție a energiei termice au crescut cu peste 90% în Botoșani, Oradea și Arad, iar pentru alte orașe, inclusiv București, au fost stabilite creșteri de preț de peste 80%.

Astfel, cele mai mari creşteri vor fi la Oradea, Arad şi Bârlad, conform Digi 24. Astfel, agentul termic livrat de SC Rulmenţi SA Bârlad se scumpeşte cu 96%, de la 158 de lei la 310 lei.

Termoficare Oradea va livra gigacaloria cu o majorare de 95%, de la 160 lei la 313 lei, iar CET Arad cu 95% în plus, de la 163 la 318 lei.

Alte creşteri mari de preţuri vor fi la Moderncalor Botoşani – 94%; Thermoenergy Group Bacău, Electroenergy Sud Giurgiu şi Bepco Braşov, 87% în cazul fiecărei centrale; Vest Energo CET Militari, CET Griviţa, Enet Focşani – 86% fiecare.

În schimb, cele mai mici scumpiri sunt la CET Craiova (21%) şi CET Govora (22%).

Pentru Capitală, ANRE a aprobat o majorare cu 86,58% a preţului gigacaloriei produse de Electrocentrale Bucureşti (Elcen), de la 176,55 lei la 329,41 lei. În momentul de față, două treimi din actualul tarif al gigacaloriei este suportat de Primărie și numai o treime de către bucureșteni. Rămâne de văzut dacă Primăria București va păstra în continuare această subvenționare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *