Acasă » Interes general » Au început înscrierile pentru noua sesiune a programului Rabla pentru electrocasnice

Au început înscrierile pentru noua sesiune a programului Rabla pentru electrocasnice

19 noiembrie 2021
Interes general
energynomics

Ministrul interimar al Mediului, Tanczos Barna, a anunţat că vineri încep înscrierile pentru persoanele care doresc să participe la programul Rabla pentru electrocasnice, această sesiune având un buget de 34 de milioane de lei.

Programul se va desfăşura în trei etape: prima pentru maşini de spălat rufe/vase şi frigidere/congelatoare, a doua pentru televizoare, laptopuri şi tablete şi a treia pentru aparate de aer condiţionat, uscătoare de rufe şi aspiratoare.

„Am introdus o condiţie mult mai riguroasă pentru folosirea voucherelor, ele sunt nominale, netransmisibile (…) astfel încât să limităm şi să eliminăm practic traficul sau vânzarea acestor vouchere după rezervare”, a spus Tanczos Barna, conform News.ro.

Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu, începând de vineri, 19 noiembrie, de la ora 10.00, persoanele fizice au la dispoziţie 7 zileîn vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicaţia informatică.

„Toţi cei interesaţi să participe în program, în oricare dintre etape, trebuie să îşi creeze un cont de utilizator. Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veţi putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape. În cazul în care aveţi deja un cont de utilizator, creat în prima ediţie de anul acesta a programului, nu trebuie să vă creaţi alt cont, ci doar să vă autentificaţi utilizând adresa de e-mail şi parola setată de dumneavoastră. În cazul în care aţi uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând paşii descrişi în aplicaţia informatică”, a declarat preşedintele AFM, Lóránd-Árpád Fulop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *