O companie norvegiană doreşte să investească 800 de milioane de euro în România în capacităţi de producţie a unui combustibil care poate înlocui cărbunele, a afirmat, miercuri, ministrul propus al Energiei, Virgil Popescu. Este, probabil, vorba de Arbaflame, companie care a avut întrevederi cu partea română la începutul lunii noiembrie.
„Este o companie mare norvegiană cu care am negociat, am discutat. Doreşte să facă mai multe facilităţi de producţie a acestui combustibil care poate înlocui cărbunele, este un combustibil pe bază de biomasă, dar nu vorbim de lemn, ci de un amestec de biomasă”, a arătat Popescu, în cadrul unor declaraţii de presă de la finalul audierilor în comisiile reunite de specialitate din Parlament, potrivit Agerpres.
Această companie doreşte să investească 800 de milioane de euro în România în 10 facilităţi de producţie, a susţinut el.
„I-am trimis în primul rând în Valea Jiului”, a adăugat oficialul guvernamental.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu şi Bjorn H. Knappskog, director general al companiei Arbaflame, au semnat la începutul lunii noiembrie o scrisoare de intenţie pentru a transforma activitatea CET-ului de la Paroşeni în una sustenabilă din punct de vedere al emisiilor de CO2, în concordanţă cu obiectivele asumate de Guvernul României pentru atingerea ţintelor tranziţiei energetice.
Conform unui comunicat al ME, colaborarea cu Arbaflame, companie norvegiană, va presupune înlocuirea cărbunelui care stă la baza funcţionării Centralei de la Paroşeni cu peleţii produşi de Arbaflame, iar, pe termen lung, include şi construirea unei fabrici de producţie a acestor peleţi în România. Aceste fabrici vor utiliza resurse de biomasă sustenabilă, care vor contribui cu reducerea cu mai mult de 90% a emisiilor de CO2.
norvegienii vor aduce gunoiul lor sal arda in romania sub forma de peleti cai mai usor de transportat
de ce nu incep sa fabrice peletii la noi si sai arda ei in nornegia ca avem noi biomasa destula
de ce nu incep sa fabrice peletii la noi si sai arda ei in nornegia ca avem noi biomasa destula