Gridspertise, compania grupului Enel care furnizează soluții digitale de ultimă generație operatorilor de sisteme de distribuție (DSO), a prezentat dispozitivul QEd – Quantum Edge – în cadrul Enlit Europe din Milano. Această soluție revoluționară folosește edge computing pentru a digitaliza și virtualiza componentele fizice ale stațiilor de transformare. Concret, este creat un „geamăn digital” prin aplicații virtuale ce pot fi gestionate și actualizate de la distanță, reducând costurile de instalare, instruire, operare și întreținere și crescând fiabilitatea rețelei.
QEd a fost dezvoltat pentru a răspunde nevoilor în evoluție ale rețelelor de distribuție, care necesită mai multă flexibilitate, inclusiv la nivelul stațiilor de transformare, pentru a ține pasul cu tranziția energetică și cea de la nivelul rețelei, caracterizate prin nivel crescut de electrificare, fluxuri mai mari de surse regenerabile și volume sporite de resurse energetice distribuite.
„Enel administrează peste 1,2 milioane de stații de transformare în întreaga lume, dintre care circa jumătate de milion sunt controlate de la distanță. Așteptăm cu nerăbdare să profităm de avantajele implementării unei tehnologii inovatoare precum QEd, care îmbunătățește infrastructura cu o soluție multifuncțională, evitând reconstrucțiile costisitoare și minimizând cheltuielile de întreținere și impactul asupra mediului. Suntem încântați că Gridspertise lansează un produs atât de important și revoluționar în cadrul Enlit Europe din Milano și suntem foarte mândri că Enel va gestiona testarea pe teren a acestui dispozitiv la scară, demonstrând încă o dată poziția de lider în implementarea rețelelor electrice rezistente, participative și sustenabile către un viitor complet electric”, susține Antonio Cammisecra, Head of Enel Global Infrastructure and Networks.
„Lansarea dispozitivului QEd – Quantum Edge reprezintă o etapă semnificativă pentru companie și, de asemenea, un pas înainte în digitalizarea, eficientizarea, flexibilizarea și fiabilitatea rețelelor”, spune Robert Denda, CEO al Gridspertise și director Inovare și Industrializare, Global Infrastructure and Networks, Enel.
„QEd ajută la reducerea componentelor fizice din stațiile de transformare, sporind digitalizarea și fiabilitatea rețelei, dar, pentru prima dată în industrie, oferă o platformă unică, scalabilă, care acceptă un ecosistem mare de aplicații personalizabile pentru a ajuta DSO-urile să facă față provocărilor multiple pe care le pot întâmpina rețelele.”
Datorită capacității sale de calcul descentralizat, dispozitivul QEd – Quantum Edge oferă o soluție multifuncțională care rulează funcționalități cheie ale rețelei, crescând fiabilitatea și îmbunătățind calitatea serviciilor pentru utilizatorii finali. În special, QEd permite rularea aplicațiilor pentru cele mai importante funcții de automatizare a rețelei: monitorizarea activelor și a performanței, minimizarea pierderilor, identificarea locației defecțiunilor și restaurarea serviciului, control în timp real, monitorizarea calității energiei, gestionarea datelor de contorizare și multe altele. În plus, dispozitivul conține un motor de inteligență artificială încorporat pentru a susține aplicații de top, inclusiv întreținerea predictivă, securitatea, supravegherea operațiunii și siguranța alimentată de inteligență artificială.
Dispozitivul e compatibil cu cele mai avansate standarde de conectivitate, inclusiv 5G și fibră optică și este potrivit pentru echipamentele existente.
QEd-ul este conceput pentru a permite progresiv noi funcționalități, cum ar fi analiza și estimarea fluxului de energie, detectarea condițiilor critice, dispecerizarea și controlul resurselor de energie distribuite, stocarea și vehiculele electrice, aducând DSO-urile la următorul nivel în rolul lor de operator de sistem.
Gridspertise lansează un program de co-creare pentru a colabora cu clienții DSO, pentru a testa soluția și pentru a profita de cunoștințele pieței cu scopul de a dezvolta noi aplicații și de a îmbogăți funcționalitățile.
Pentru a dezvolta QEd, Gridspertise a urmat calea inovării deschise, colaborând cu parteneri inovatori precum Qualcomm Technologies Inc., principalul inovator de tehnologie wireless din lume și forța motrice din spatele dezvoltării, lansării și extinderii 5G. Soluția integrează cele mai actualizate, sigure și scalabile capacități din soluțiile IoT ale Qualcomm Technologies și are capacități puternice de calcul, inteligență artificială, conectivitate și securitate.
„Suntem încântați de colaborarea cu Gridspertise a Grupului Enel pentru lansarea noului dispozitiv Quantum Edge, care pregătește scena pentru materializarea următoarei generații de rețele inteligente. Tehnologia noastră va sprijini Gridspertise în implementarea rapidă a produselor inovatoare și diferențiate, permițând ecosistemului să genereze noi fluxuri de venituri în sectorul utilităților”, spune Enrico Salvatori, SVP & President, Europe/MEA, Qualcomm Europe, Inc.
În cadrul Enlit Europe, Gridspertise a primit și premiul Knowledge Sharing Merit Award de la E.DSO, Asociația Europeană a Operatorilor de Sisteme de Distribuție, în cadrul celui de-al patrulea eveniment online “Stakeholder and Innovation Council”. Premiul a însemnat recunoașterea companiei pentru contribuția sa la inovarea digitală, care ajută la modelarea noului rol al DSO și al viitorului rețelelor electrice prin valorificarea colaborării și a schimbului de expertiză între actorii din domeniul energiei.