Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind noile măsuri de sprijin pentru consumatori, care prevede, printre altele, scăderea preţului plafonat, atât la gaze, cât şi la electricitate, şi permite un consum mai mare pentru primirea compensaţiilor de la bugetul de stat.
Proiectul prevede, pentru clienţii casnici, acordarea unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice, şi în valoare de cel mult 40% din valoarea componentei preţului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar.
„În vederea regularizării sumelor aferente schemei de sprijin, operatorii de distribuţie de energie electrică/gaze naturale au obligaţia ca, în perioada aprilie-iunie 2022, suplimentar faţă de citirile stabilite conform reglementărilor în vigoare, să efectueze citirea indexului contorului la clienţii casnici şi să transmită furnizorilor de energie electrică/gaze naturale datele de măsurare ale acestora, în vederea aplicării schemei de sprijin tuturor clienţilor casnici care se încadrează în limitele de consum prevăzute”, se menţionează în proiect, conform Agerpres.
În situaţiile în care, în perioada de aplicare a prevederilor schemei de sprijin, are loc schimbarea furnizorului, operatorii de distribuţie de energie electrică şi gaze naturale vor efectua schimbul de informaţii între furnizorul nou de energie electrică/gaze naturale, operatorul de distribuţie şi furnizorul actual.
Documentul mai prevede că în perioada aplicării dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, preţurile la energie electrică şi gaze naturale se plafonează, pentru clienţii finali, consumatori casnici, după cum urmează: preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 0,8 lei/kWh, iar preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,31 lei/kWh.