Acasă » Termo » Tanczos Barna cere coaliției să interzică centralele de apartament în blocurile noi

Tanczos Barna cere coaliției să interzică centralele de apartament în blocurile noi

energynomics

Tanczos Barna, ministrul Mediului, a declarat la Europa FM că săptămâna viitoare va prezenta coaliției un proiect de lege pentru interzicerea instalării de centrale de apartament în blocurile noi. „Dacă acest lucru se susține și la nivelul coaliției, putem să intrăm pe un circuit de avizare”, a mai spus ministrul.

El a precizat că nu vor fi afectate centralele de apartament existente. “Nu se mai poate face mai nimic sau este foarte greu să revenim la sisteme centralizate acolo unde toți s-au debranșat și fiecare apartament are propria centrală”, a spus ministrul. “Eu cred că schimbarea va fi lină și îngrijorările nu sunt fundamentate pentru că sunt foarte multe blocuri unde se folosesc aceste tehnologii de centrală la comun la nivel de scară sau bloc. Ele oferă exact aceeași flexibilitate la nivel de apartament. Oferă exact același confort: atât temperatura, cât și perioada pot fi setate în apartament ca și cum ai avea o centrală individuală, doar că nu este la tine în casă și este la nivel de bloc. Poluarea este mult mai mică, poluare are loc la o înălțime mult mai mare la zeci de metri cu un tiraj forțat, iar dispersia este mult mai bună; la nivelul solului, unde circulăm, nu va genera aceeași poluare. În cazul unei case individuale, acolo se va merge în continuare pe centrale individuale”, a explicat Tanczos Barna.

O măsură similară a fot deja adoptată la nivel local în Cluj-Napoca, unde dezvoltatorii imobiliari care construiesc blocuri cu mai mult de șase apartamente nu vor mai putea dota locuințele cu centrale individuale pe gaz. ”Propunem prioritizarea sistemului de termoficare [centralizată] în raport cu orice alt sistem alternativ, ținând cont de nevoia reducerii gradului de poluare din oraș, de atragerea de fonduri europene pentru modernizarea sistemului de termoficare și de a asigura o viziune pe termen lung cu energii care să aducă o creștere a calității vieții, resimțită într-o factură mai mică la cetățean”, a declarat în decembrie Emil Boc pentru Radio Cluj, citat de profit.ro. Perspectiva este de eliminare pe viitor și a acestor centrale, pentru conectarea la sistemul de termoficare. “De asemenea, toate proiectele pe care primăria le va gestiona, vor fi conectate la sistemul de termoficare”, a mai spus Emil Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *