Acasă » Electricitate » Soluții avansate de încărcare pentru camioane electrice de la ABB și PACCAR

Soluții avansate de încărcare pentru camioane electrice de la ABB și PACCAR

11 februarie 2022
Electricitate
energynomics

ABB anunță un parteneriat global cu PACCAR, lider în proiectarea, fabricarea și asistența clienților cu camioane premium de înaltă calitate, prin care va crește eficiența operațională și sustenabilitatea pentru rețeaua extinsă de dealeri PACCAR – 2.265 de amplasamente în peste 100 de țări. PACCAR Parts va oferi soluții avansate de încărcare ABB de până la 350 kW pentru deservirea operațiunilor flotei PACCAR din America de Nord și Europa.

Numai în Statele Unite ale Americii, camioanele de tonaj mediu și mare sunt responsabile pentru aproximativ 25% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul transporturilor. Ca urmare a legii privind investițiile și locurile de muncă în infrastructură, recent adoptată, este de așteptat ca SUA să aloce 7,5 miliarde de dolari pentru construirea rețelei naționale de încărcătoare pentru vehicule electrice și să investească peste 5 miliarde de dolari în autobuze de tranzit cu energie curată pentru a accelera adoptarea vehiculelor electrice, a reduce poluarea aerului și a crea locuri de muncă. ABB va susține extinderea rețelei de încărcare din SUA și va ajuta la îndeplinirea obiectivelor propuse, prin oferirea unei game complete de soluții de încărcare și electrificare pentru mașini, camioane, autobuze și camionete, precum și pentru nave și căi ferate.

„La fel ca și PACCAR, ABB vede o oportunitate extraordinară în electrificarea industriei de camioane și se angajează să furnizeze soluții sigure, inteligente și durabile pentru încărcarea flotelor”, a declarat Frank Muehlon, Președintele diviziei de mobilitate electrică a ABB.

Sistemele ABB de încărcare ajută la optimizarea încărcării flotei cu putere mare, cu pauze rapide de încărcare sau cu gestionarea încărcărilor peste noapte cu o putere mai mică, pentru rute mai lungi sau mai scurte.

„Suntem încântați să colaborăm cu ABB pentru a aduce această soluție remarcabilă clienților și dealerilor noștri la scară globală”, a declarat John Rich, Director de Tehnologie PACCAR. „Clienții vor beneficia de eficiența operațională avansată și beneficiile ecologice de vârf ale modelelor de camioane cu emisii zero Peterbilt, Kenworth și DAF, combinate cu tehnologia de lider de piață a ABB în domeniul încărcării vehiculelor electrice.”

Până în prezent, ABB a vândut peste 680.000 de încărcătoare pentru vehicule electrice în peste 85 de piețe; peste 30.000 de încărcătoare rapide DC și 650.000 de încărcătoare AC, inclusiv cele vândute prin Chargedot. PACCAR Parts, o divizie a PACCAR oferă stații de încărcare pentru vehicule electrice (EV), care maximizează acoperirea pentru o gamă completă de vehicule electrice Peterbilt, Kenworth și DAF, cu putere de la 20 kW la 350 kW.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *