Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat înfiinţarea de noi capacităţi energetice cu putere totală instalată de peste 138 MW, conform unui comunicat. Cel mai mare proiect aprobat, de 131 MW, aparține Ecoenergy, spun surse contactate de Energynomics.
Investiţia totală de la Răteşti va ajunge la aproximativ 120 milioane euro. Portland Trust Renewables 1 SRL, care a vândut proiectul către Ecoenergy și Nofar Energy, obținuse în decembrie 2020 avizul tehnic de racordare la reţea din partea Transelectrica pentru parcul solar de 131,25 MW din Argeş, parc ce va fi gata în acest an.
”Cel mai probabil, vom vedea câteva sute bune de MW instalate în parcuri fotovoltaice până la finalul anului”, spun sursele.
„În şedinţa Comitetului de reglementare al ANRE din data de 09.02.2022, au fost luate în discuţie şi aprobate următoarele: acordarea Autorizaţiei de înfiinţare nr. 1198 operatorului economic Ratesti Solar Plant SRL pentru realizarea noii capacităţi energetice ‘Centrala electrică fotovoltaică Răteşti’, cu puterea electrică maximal debitată de 131,25 MW, care va fi amplasată în comuna Răteşti, satul Ciupa-Mănciulescu, judeţul Argeş; acordarea Autorizaţiei de înfiinţare nr. 1199 operatorului economic Inspire Parc Solar SRL, pentru realizarea noii capacităţi energetice ‘Centrala electrică fotovoltaică Dobreşti’, cu puterea electrică maximal debitată de 2,963 MW, care va fi amplasată în comuna Dobreşti, satul Căciulăteşti, judeţul Dolj; acordarea Autorizaţiei de înfiinţare nr. 1200 operatorului economic Fravort SRL pentru realizarea noii capacităţi energetice Centrala Electrică Fotovoltaică Roşiori, cu puterea electrică maximal debitată de 4,363 MW, care va fi amplasată în municipiul Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman”, se menţionează într-un comunicat al ANRE.
Autorizaţiile de înfiinţare acordate vor contribui, ulterior punerii în funcţiune a capacităţilor energetice, la creşterea puterii electrice instalate în Sistemul Energetic Naţional.
De asemenea, instalarea de noi capacităţi de producere eficiente şi performante va contribui semnificativ la reducerea dependenţei faţă de importuri, creşterea competitivităţii pe piaţa internă angro de energie electrică şi în final va conduce la reducerea preţului la consumatorul final.