Valoarea estimată a pieţei locale de fuziuni şi achiziţii a fost între 4 şi 4,4 miliarde euro în 2021, înregistrându-se 137 de tranzacţii cu valori de peste 5 milioane de euro, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România.
„Valoarea estimată a pieţei de fuziuni şi achiziţii în cursul anului 2021 a fost între 4 şi 4,4 miliarde euro. Aici noi am inclus atât valori aferente tranzacţiilor pentru care s-au oferit informaţii în spaţiul public, cât şi valori estimate de noi. Ca şi trend, observăm faptul că pentru din ce în ce mai puţine tranzacţii se oferă informaţii cu privire la valoare. Anul trecut am reuşit să identificăm valori pentru aproximativ 38% din numărul de tranzacţii, care reprezintă aproximativ 2,3 miliarde de euro. (…) România este în continuare o piaţă în care investitorii se uită mai ales să deţină controlul asupra activelor achiziţionate, însă observăm o creştere şi în ceea ce priveşte acei antreprenori care se uită să vândă, să atragă un partener minoritar care să-i ajute în dezvoltare”, a afirmat Radu Dumitrescu.
Conform unei analize efectuate de Deloitte România, investitorii strategici au fost cei mai activi cumpărători pe piaţa locală de fuziuni şi achiziţii (mergers and acquisitions – M&A) din 2021, cu peste 60% din numărul total de tranzacţii, urmaţi de investitorii instituţionali şi privaţi (20%) şi de firmele de private equity (17%).
Dintre investitorii strategici străini implicaţi în tranzacţii pe piaţa locală, cei mai mulţi sunt din Franţa (18%) şi Austria şi Germania (16%). Potrivit analizei, alte ţări care au fost printre cele mai active pe piaţa locală în anii anteriori, cum ar fi SUA şi Regatul Unit al Marii Britanii, au avut investitori implicaţi în 2021 în doar 8%, respectiv 3% din numărul tranzacţiilor, potrivit Agerpres.
„Datele se referă la cele 137 de tranzacţii cu valoare de peste 5 milioane de euro anunţate în 2021, conform analizei Deloitte România, volum care marchează un nivel record al pieţei în 2021. Din punctul de vedere al valorii totale estimate, calculate atât pentru tranzacţiile cu valori comunicate, cât şi pentru cele cu valori nedivulgate, piaţa locală a fost de aproximativ 4-4,4 miliarde de euro”, arată studiul.
Printre tranzacţiile în care cumpărătorii au fost investitori strategici din Franţa se numără preluarea Duraziv de către Saint-Gobain şi preluarea Frigotehnica şi a Megatech Trading & Consulting de către Vinci Energies.
Analiza mai arată că tranzacţiile de M&A din 2021 cu valori cumulate notabile au fost înregistrate în sectorul imobiliar (29% din valoarea totală a pieţei, în scădere faţă de 37%, în 2020), urmat de energie (14%, în scădere de la 22%, în 2020) şi tehnologie (11%, în scădere faţă de 19%, în 2020).