Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din ţară, companie în insolvență de circa doi ani, a avut o marjă de profit de peste 30% anul trecut, cu venituri de 3,3 miliarde de lei şi un profit de 1,2 miliarde de lei, titrează economica.net. profitul din 2013 fusese de peste 930 milioane de lei. Câștigul Hidroelectrica a fost depășit în ultimii ani la stat doar de Romgaz, care a făcut în 2012 circa 1,24 miliarde de lei.
2014 a reprezentat cel mai bun an pentru Hidroelectrica dintotdeauna. Cel mai mare profit, cele mai mari venituri, am ajuns la datorii de doar 181 milioane de euro, de la 841 de milioane de euro în iune 2012, la intrarea în insolvenţă”, a spus Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, citat de economica.net.
Alături de aceste reușite, compania ar mai fi realizat și investiții de circa 200 milioane de euro, iar pentru acest an se pregătesc investiții de 300 milioane de euro, a mai menționat Remus Borza. Hidroelectrica a produs anul trecut puţin peste 17 TWh de energie, iar 6 TWh au fost livrați consumatorilor casnici în regim reglementat. Prețul pentru acest segment de consum a fost fixat la 125 lei/MWh. În 2015 prețul va fi menținut, dar către sectorul reglementat vor fi livrați 5 TWh.
Hidroelectrica este și primul participant în piața de energie care a publicat o ofertă pe noua platformă de tranzacţionare PCCB-LE, care presupune licitaţii extinse şi nu permite încheierea de contracte la preţuri şi cantităţi variabile, arată site-ul Opcom, operatorul bursei de energie.
Compania a scos la vânzare 65.520 MWh pentru trimestrul doi din acest an. Preţul de pornire este de 153 lei/MWh. iar vânzarea poate fi şi parţială. În decembrie, pe piaţa PCCB s-au tranzacţionat în total circa 5,6 milioane MWh la un preţ mediu de 143,42 lei/MWh, ceea ce ridică valoarea tranzacțiilor la mai bine de 210 milioane de euro.