Șeful OPEC și miniștrii din marile țări africane producătoare de petrol au apărat luni investițiile în combustibilii fosili, spunând că nevoile de dezvoltare ale Africii sunt trecute cu vederea în procesul global de decarbonizare.
Industria petrolieră globală este „sub asediul” militanților pentru schimbări climatice care „au profitat de moment” pentru a dicta tranziția energetică, prin discuții greșite despre oprirea investițiilor în petrol și gaze, a declarat luni secretarul general al OPEC, Mohammad Barkindo, potrivit Reuters.
„Accesibilitatea energiei, securitatea energetică și nevoia de a reduce emisiile necesită un act de echilibrare delicat, soluții cuprinzătoare și durabile și cu toate vocile auzite și ascultate”, a spus Barkindo în timpul ediției din 2022 a Summitului Internațional de Energie din Nigeria (NIES) din Abuja.
„Concentrarea doar pe una dintre aceste probleme, ignorând în același timp pe celelalte, poate duce la consecințe neintenționate, cum ar fi distorsiunile pieței”, a adăugat secretarul general al OPEC.
Africa reprezintă mai puțin de 3% din emisiile globale de carbon, în timp ce aproximativ 600 de milioane de africani nu au acces la electricitate, conform oficialilor OPEC, care spun că investițiile în resursele naturale ale continentului ar trebui să continue.
„Ar fi o tragedie de proporții de neimaginat dacă, în ciuda investițiilor de miliarde de dolari în aceste resurse, să le lăsăm de izbeliște”, a declarat secretarul general al OPEC, Mohammad Barkindo.
Comentariile sale au venit în momentul în care cel mai recent raport al grupului de științe climatice al Națiunilor Unite a avertizat că jumătate din populația lumii este vulnerabilă la efecte climatice periculoase și că sunt necesare măsuri drastice.