Preţurile la petrol ar putea trece de 300 de dolari barilul în cazul în care Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană interzic importurile de petrol din Rusia, a afirmat luni vicepremierul rus şi ministrul energiei Aleksandr Novak, relatează Reuters şi AFP.
„Este absolut clar că o respingere a petrolului rusesc ar duce la consecinţe catastrofale pentru piaţa globală”, a spus Novak, într-o declaraţie video difuzată la televiziunea de stat.
„Creşterea preţurilor riscă să fie imprevizibilă. Ar putea ajunge la 300 de dolari per baril, dacă nu mai mult”, a adăugat oficialul rus.
În contextul agravării războiului din Ucraina, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că Washingtonul şi aliaţii europeni discută un posibil embargou asupra importurilor de petrol rusesc, în ideea de a înăspri sancţiunile economice impuse Moscovei. Cu toate acestea, europenii sunt mai prudenţi deoarece unele state din regiune, cum este Germania, depind foarte mult de petrolul şi gazele naturale ruseşti.