Europa trebuie să-și dezvolte capacitățile de energie regenerabilă și să-și diversifice aprovizionarea cu gaz pentru a pune capăt dependenței de gazul rusesc, potrivit unui proiect UE privind prețurile energiei citat de Euractiv.
Europa se află în plină criză energetică, în mare parte determinată de prețurile mari la gaze. Izbucnirea războiului din Ucraina nu a făcut decât să agraveze acest lucru, evidențiind dependența Europei de importuri pentru 90% din gazele sale, din care 40% controlate de Rusia.
„Această dependență a agravat situația actuală a prețurilor ridicate la energie, care continuă să afecteze gospodăriile și întreprinderile europene”, se arată în notă.
Proiectul, care urma să fie publicat inițial miercuri (2 martie), a fost creat pentru a analiza posibilități pentru atenuarea impactului prețurilor ridicate din Europa.
Cu toate acestea, șirul evenimentelor din Ucrainei a determinat Comisia să amâne și să reformuleze proiectul, care este așteptat săptămâna viitoare, iar draftul obținut pe surse arată că perspectiva s-a schimbat clar către reducerea dependenței energetice a Europei de Rusia.
„Având depozitele de gaze din UE scăzute la niveluri –record și pe fondul îngrijorărilor legate de securitatea aprovizionării, dat fiind debitul scăzut din conductele de gaz din Est, asistăm la o criză a gazelor în creștere. UE rămâne în mare măsură dependentă de importurile de energie pentru producerea de energie și încălzire”, avertizează proiectul.
Proiectul vine după ce președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut o accelerare a tranziției ecologice în timpul întâlnirii dintre Uniunea Europeană și președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy de marți.
„Fiecare kilowatt-oră de electricitate pe care Europa îl generează din energie solară, eoliană, hidroenergetică sau biomasă reduce dependența noastră de gazul rusesc și alte surse de energie”, a spus von der Leyen.
„Aceasta este o investiție strategică, deoarece, în plus, dependența mai mică de gazul rusesc și alte surse de combustibili fosili înseamnă, de asemenea, mai puțini bani pentru bugetul de război al Kremlinului”, a adăugat ea.
Proiectul prevede mai multe „acțiuni” pentru a rupe Europa de energia rusă. Acestea includ diversificarea aprovizionării cu gaze ale Europei și un „nou tratat energetic” care ar stimula energia regenerabilă în întregul bloc.
Taxarea profiturilor extraordinare ale firmelor energetice pentru a strânge bani pentru investiții verzi
Comisia Europeană va propune ca țările UE să impoziteze profiturile obținute din recentele creșteri ale prețului gazelor și să le folosească pentru a investi în energie regenerabilă și în renovări care economisesc energie, au declarat luni (28 februarie) pentru Reuters surse familiare cu problema.
Diversificarea aprovizionării cu gaze a Europei
În timp ce Europa va putea să treacă peste iarna aceasta datorită gazului din stocare și livrărilor de gaz natural lichefiat (GNL), trebuie să continue să caute alternative la gazul rusesc, potrivit Comisiei.
„Reducerea dependenței noastre de un singur furnizor de gaze fosile necesită diversificarea aprovizionării cu gaze și utilizarea întregului potențial al surselor de energie verzi și cu emisii reduse de carbon”, se arată în proiect.
Pe termen scurt, această diversificare va fi sub formă de mai mult GNL, expediat din țări precum SUA și Qatar.
Europa a muncit din greu pentru a-și crește oferta de alternative GNL la gazul rusesc. Fiecare regiune a UE are acum o conexiune directă sau indirectă cu un terminal de GNL, iar livrările au atins cel mai ridicat nivel de până acum în ianuarie.
„GNL, care poate fi transportat pe navă sau rutier, s-a dovedit a fi un element important în reducerea dependenței noastre de gazul rusesc importat și în consolidarea securității aprovizionării”, se spune în proiect.
CE va continua discuțiile internaționale și va dezvolta cota actuală a UE pe piața globală, care este în prezent de aproximativ 15%.
Stocare de minimum 80%
Dar mai sunt multe de făcut. Pentru a evita problema stocurilor scăzute din această iarnă, stocarea medie a Europei ar trebui să fie de cel puțin 80% până la 30 septembrie 2022, potrivit proiectului.
Comisia va propune un mecanism pentru a se asigura că se iau măsuri în cazul în care ratele de stocare nu sunt suficiente pentru a atinge acest obiectiv. De asemenea, are în vedere propunerea unei cerințe legale pentru țările UE pentru a se asigura că un nivel minim de stocare este atins până la 30 septembrie a fiecărui an.
Pe termen lung, Comisia își propune să crească cantitatea de gaze alternative, cum ar fi biogazul și hidrogenul. Proiectul sugerează ambiția de a produce 35 de miliarde de metri cubi de biogaz până în 2030.
Între timp, pentru a accelera lansarea hidrogenului din surse regenerabile, Comisia va implementa un așa-numit „accelerator de hidrogen”, inclusiv o punere în aplicare rapidă a pachetului de gaze din decembrie și tratând aprobarea ajutorului de stat pentru proiectele de hidrogen ca o chestiune prioritară.
Chiar și cu aceasta, UE va trebui, de asemenea, să importe 10 milioane de tone de hidrogen verde până în 2030, potrivit proiectului.
„Noul tratat energetic”- New Energy Compact
Electrificarea și energia regenerabilă sunt, de asemenea, domenii- cheie pentru reducerea dependenței Europei de Rusia. Dacă UE ar pune în aplicare pe deplin legislația privind clima pentru 2030, și-ar reduce dependența de gaze cu 23% până la sfârșitul deceniului, potrivit proiectului.
Pentru a stimula sursele regenerabile în Europa, proiectul vorbește despre un „nou tratat energetic” – un efort comun în întreaga Europă pentru a dezvolta mai multă capacitate de energie regenerabilă.
„Pentru a anticipa beneficiile privind securitatea aprovizionării din cadrul European Green Deal și pentru a reduce dependența noastră de un furnizor dominant pentru importurile de gaze naturale, New Energy Compact va extinde energia regenerabilă în Europa prin mobilizarea investițiilor suplimentare, eliminând obstacolele în calea lansării surselor regenerabile și dând putere consumatorilor să joace un rol activ pe piața energiei.”
Ca parte a acestei acțiuni, țările UE ar trebui să se asigure că investițiile în sursele regenerabile și în infrastructura de rețea aferentă sunt luate în considerare în interesul public și având cea mai favorabilă procedură de planificare și autorizare disponibilă.
Aceste investiții în surse regenerabile pot proveni din mai multe domenii, dar proiectul sugerează utilizarea veniturilor suplimentare din schema europeană de comercializare a cotelor de emisii, realizate din cauza prețului neașteptat de ridicat al carbonului și a profiturilor extraordinare ale companiilor care au profitat de criză.
Cu toate acestea, țările UE ar trebui „să se abțină de la măsuri fiscale care vizează taxe mari care altfel ar fi reinvestite în energie regenerabilă”.
De asemenea, țările ar trebui să rezolve chestiunea „procedurilor administrative prea complexe”, cum ar fi procesele de autorizare, care întârzie investițiile în energie regenerabilă. Pentru a face acest lucru, țările UE ar trebui să analizeze mai multe domenii, inclusiv planificarea spațială pentru sursele regenerabile onshore și offshore.
Un alt element al acestui impuls al surselor regenerabile este crearea de „consumatori activi” care folosesc energia atunci când există mai puțină cerere și este mai ieftină. Acest lucru necesită o implementare mai rapidă a contoarelor inteligente, iar țările UE ar trebui să creeze ghișee unice pentru a oferi consiliere în acest sens, se spune în proiect.
Pe lângă aceasta, trebuie să se pună accent pe încălzire și renovarea clădirilor pentru a reduce cantitatea de energie de care are nevoie Europa – clădirile europene folosesc aproximativ 40% din energia totală consumată de blocul comunitar.
Dacă UE ar pune în aplicare recenta legislație privind eficiența energetică și renovarea, ar economisi 17 miliarde de metri cubi de gaz până în 2025, se mai arată în document, potrivit Euractiv.com.