Compania Depogaz a scos la licitaţie două proiecte pentru mărirea capacităţii de depozitare, extracţie şi injecţie a gazelor naturale în România.
În paralel, Guvernul intenţionează să reintroducă obligativitatea de depozitare minimă pe fondul tensiunilor din piaţă provocate de războiul dintre Rusia şi Ucraina. O discuţie similară are loc astăzi între statele membre ale Uniunii Europene.
Pe de altă parte, cotaţiile gazului indică, la această oră, o scădere sub 190 de euro în condiţiile în care luni preţul ajunsese la cota istorică de 345 de euro pe MWh, conform RRA.
Cele două proiecte ale Depogaz vor majora capacitatea de înmagazinare cu încă 450 milioane metri cubi (mmc), iar capacitatea de extracție va crește de la 30 mmc la aproape 40 mmc pe zi. Directorul Depogaz, Vasile Cârstea, spune că în paralel cu mărirea capacității de depozitare, în România poate crește rapid și producția de gaze cu încă 6 mmc pe zi din exploatările onshore.
Astfel, cumulată, depozitarea și producția onshore ar putea conduce la livrări de peste 60 mmc pe zi, ceea ce echivalează pentru Vasile Cârstea cu independența față de gazul rusesc.
„Vorbim de zăcământul Caragele, care are o rezervă geologică estimată la această oră undeva la 30 de miliarde, vorbim de zăcăminte din zona Fulga, Meri, Snagov, Boteni, din zona de sud a Bucureștiului”, spune Vasile Cârstea.
Pe fondul acelorași tensiuni din piață, ministrul energiei, Virgil Popescu, a declarat deja că va reintroduce obligativitatea furnizorilor de a depozita anumite cantități de gaze.