Acasă » Petrol și Gaze » Prețul petrolului Brent a crescut cu peste 3%, pe fondul incertitudinilor legate de aprovizionare

Prețul petrolului Brent a crescut cu peste 3%, pe fondul incertitudinilor legate de aprovizionare

13 martie 2022
Consumatori
energynomics

Preţul barilului de petrol Brent cu furnizare în luna mai a crescut vineri cu peste 3% pe piaţa futures de la Londra, în contextul incertitudinilor legate de aprovizionare, care urmare a invaziei ruse în Ucraina, relatează agenţia EFE.

Petrolul din Marea Nordului, de referinţă în Europa, a fost cotat la 112,58 dolari în jurul orei 8:00 GMT, cu 3,10% mai mult faţă de joi la închidere, însă ulterior şi-a moderat ascensiunea ajungând la circa 111 dolari, potrivit Agerpres.

Piaţa petrolului continuă să fie volatilă în faţa posibilităţii, pe de o parte, ca Rusia să-şi reducă oferta, în special de gaze, în timp ce, pe de altă parte, ţările consumatoare încearcă să-şi diversifice sursele de aprovizionare.

Investitorii aşteaptă următoarele decizii ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), aparent existând divergenţe între membri privind o eventuală majorare a producţiei.

Oricum, o serie de analişti consideră că majoritatea membrilor grupului nu au capacitatea de a creştere producţia pe termen scurt.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *